StiripesurseȘtirile zileiUn reputat profesor universitar chinez este eliberat din închisoare

Un reputat profesor universitar chinez este eliberat din închisoare

Publicat:

Un profesor chinez, care l-a criticat pe preşedintele Xi Jinping şi presupusul rol al guvernării sale în gestionarea epidemiei de COVID-19, a fost eliberat, după o săptămână de detenţie, au indicat luni prieteni ai acestuia, potrivit AFP şi agerpres.

Angajat al prestigioasei universităţi Tsinghua din Beijing, Xu Zhangrun este unul dintre rarii universitari care îndrăznesc să critice deschis Partidul Comunist Chinez (PCC), partidul unic de guvernământ.

Citeşte şi: Mii de bulgari cer în stradă demisia guvernului Borisov

Acest profesor de drept a fost arestat la domiciliu în 6 iulie de mai mult de 20 de persoane, conform rudelor sale.

Dar el a putut să revină la locuinţa sa, situată la periferia Beijingului, duminică dimineaţă şi arată destul de bine, a confirmat pentru AFP doi dintre prietenii săi, sub rezerva anonimatului, de teama unor represalii.


Xu Zhangrun a publicat la începutul anului 2020 o serie de articole în media din Hong Kong, în care a criticat ceea ce el a prezentat drept o acaparare de putere de către Xi Jinping de la sosirea acestuia la cârma ţării şi partidului la sfârşitul anului 2012.

El a scris de asemenea un articol în februarie în care denunţa cultura înscenării şi a cenzurii încurajate de preşedinte, ceea ce ar fi contribuit la propagarea epidemiei de COVID-19 în ţară.

China este “condusă de un singur om” care “guvernează într-un mod tiranic”, consideră Xu Zhangrun, citat de AFP.

Într-un text difuzat pe internet în 2018, el a denunţat abolirea de către parlamentul chinez în acelaşi an a limitei de două mandate prezidenţiale. O schimbare constituţională care îi permite lui Xi Jinping să rămână la putere fără limită de timp.

Poliţia din Beijing nu a răspuns imediat la o solicitare AFP pentru comentarii luni.

Citeşte şi: Incendiu de proporţii la bordul unui vas de război american (VIDEO)! Cel puţin 21 de oameni sunt răniţi!

Soţia profesorului a primit la 6 iulie un apel telefonic de la o persoană care s-a prezentat drept poliţist, justificând arestarea soţului ei prin faptul că acesta ar fi recurs la serviciile unei prostituate, a declarat un apropiat al familiei pentru agenţia franceză de presă.

SUA şi Uniunea Europeană au cerut săptămâna trecută Beijingului punerea în libertate a profesorului.

Numeroşi universitari chinezi spun că au constatat o întărire a controlului ideologic şi o scădere a libertăţii de la sosirea la putere a lui Xi Jinping. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Eugen Tomac a fost nominalizat oficial pentru funcția de premier al României

Preşedintele român, Nicuşor Dan, a anunţat despre nominalizarea lui Eugen Tomac, europarlamentar şi consilier onorific al şefului statului, pentru funcţia de premier. Citește și: Maia...

Panică pe aeroportul din Frankfurt. S-a rupt trenului de aterizare al unui Boeing-787. Sunt răniți

Mai mulți membri ai personalului au fost răniți după ce partea din față  a trenului de aterizare al unui avion Boeing 787 al companiei...

AUDIO „Tu achiți mâine!” Corupție sistemică într-un spital din Edineț. CNA publică probe audio

Centrul Național Anticoirupție (CNA) a publicat interceptările telefonice în dosarul privind corupția sistemică într-un spital din Edineț. Citește și: Pensii și alte prestații sociale pentru...

Lucrările de dezvoltare a infrastructurii regionale de gestionare a deșeurilor – declarate de utilitate publică de interes național

Lucrările de dezvoltare a infrastructurii regionale de gestionare a deșeurilor au fost declarate de utilitate publică de interes național. Parlamentul a votat în lectura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.