StiripesurseȘtirile zileiAmericanii promit dezvăluiri iminente despre regimul iranian

Americanii promit dezvăluiri iminente despre regimul iranian

Publicat:

Ambasadoarea americană la Naţiunile Unite, Nikki Haley, va ţine o conferinţă de presă joi la orele 16.30 GMT, la Washington, pentru a prezenta “dovezi incontestabile” ale încălcărilor rezoluţiilor ONU de către Iran, în special în Orientul Mijlociu, au anunţat miercuri serviciile sale, relatează AFP. 

Diplomata americană “va pune în lumină concluziile recente” ale unui raport al ONU privind rachetele trase de rebelii yemeniţi houthi spre Arabia Saudită.

În acest document, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, prezintă activitatea experţilor Organizaţiei care au putut inspecta între 17 şi 21 noiembrie resturi de rachete şi întrebările lor legate de posibila origine iraniană a anumitor componente.

“Designul, caracteristicile şi dimensiunile componentelor inspectate de experţi coincid cu elemente create şi fabricate pentru racheta (iraniană) Qiam-1”, au afirmat specialiştii, reamintind că embargoul asupra armelor pentru Yemen este în vigoare din aprilie 2015. “Nicio dovadă” nu a putut fi, totuşi, strânsă “despre identitatea vreunui intermediar sau a furnizorului” acestor componente pentru rebelii houthi, au mai precizat ei.

“Secretariatul ONU continuă să analizeze informaţiile adunate şi va prezenta o dare de seamă Consiliului de Securitate în timp util”, a adăugat Antonio Guterres în raport.


La începutul săptămânii, revista Foreign Policy a dezvăluit că, dacă experţii consideră că anumite componente au putut fi fabricate în Iran, ei au indicat, de asemenea, în concluziile lor confidenţiale că au găsit elemente de origine americană.

În cursul intervenţiei sale, Nikki Haley “va puncta acţiunile destabilizatoare ale Iranului în Orientul Mijlociu şi în alte zone ale lumii”, au mai adăugat serviciile sale într-un comunicat. Diplomata “va dezvălui dovezi incontestabile spre încălcările deliberate de către Iran a obligaţiilor sale internaţionale şi încercările nereuşite pentru a le ascunde”, a precizat documentul.

La începutul lui noiembrie, Nikki Haley, cu rang de ministru în Statele Unite, a acuzat deja Iranul că, în pofida embargoului ONU, a furnizat rachete rebelilor houthi în război împotriva guvernului susţinut de o coaliţie arabă condusă de Riad.

Iranul a recunoscut că acordă sprijin politic rebelilor houthi, dar a dezminţit constant că le furnizează ajutor militar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.