StiripesurseȘtirile zileiDupă noile critici ale Washingtonului, China se face SCUT în faţa...

După noile critici ale Washingtonului, China se face SCUT în faţa Pakistanului

Publicat:

Un înalt diplomat chinez, consilierul de stat Yang Jiechi, şi-a exprimat sprijinul pentru ‘rolul important’ al Pakistanului în ‘dosarul afgan’, în cadrul unei discuţii telefonice cu secretarul de stat american Rex Tillerson, care a avut loc la iniţiativa sa, după ce Washingtonul a formulat critici dure la adresa Islamabadului, informează joi AFP, conform agerpres.

Teritoriul pakistanez ‘este adesea un refugiu pentru agenţii haosului’, a denunţat luni, pe un ton ferm, preşedintele american Donald Trump, acuzând Pakistanul că oferă azil ‘criminalilor şi teroriştilor’ ce destabilizează Afganistanul vecin.

Citeşte şi: Confruntări VIOLENTE între poliţiştii italieni şi refugiaţii din Roma – VIDEO

China este de cu totul altă părere. ‘Trebuie să acordăm mare atenţie rolului important jucat de Pakistan în dosarul afgan’, a pledat consilierul de stat Yang Jiechi, într-o conversaţie pe care a purtat-o miercuri cu Rex Tillerson. ‘Trebuie să respectăm suveranitatea (Pakistanului) şi îngrijorările ei legitime în ceea ce priveşte securitatea sa’, a insistat Yang Jiechi în acest apel telefonic, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe din China.

Este pentru a doua oară în această săptămână când Beijingul apără Islamabadul, după ce Hua Chunying, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze, a făcut elogiul ‘marilor sacrificii şi marilor eforturi (ale Pakistanului) în lupta împotriva terorismului’.


În plan mai general, China este hotărâtă ‘să facă să progreseze procesul de pace şi de reconciliere în Afganistan’, însă estimează că dialogul politic este ‘singurul mijloc de a găsi o soluţie’, a insistat Yang Jiechi.

Citeşte şi: MAE transmite ultimele informaţii legate de autocarul plin cu români, răsturnat în Germania

Beijingul s-a angajat să investească circa 50 de miliarde de dolari în Pakistan în cadrul unor proiecte de infrastructură dezvăluite în 2015, menite să lege regiunea chineză Xinjiang de portul pakistanez Gwadar.

Washingtonul a pus presiune în trecut pe Islamabad, considerat prea blând la adresa reţelei Haqqani, aliată a talibanilor afgani şi considerată a avea legături cu serviciile secrete pakistaneze.

Comentariile lui Yang Jiechi intervin pe fondul tensiunilor accentuate între Beijing şi Washington, în jurul practicilor comerciale ale gigantului asiatic şi ca urmare a noilor sancţiuni americane la adresa entităţilor chineze care fac comerţ în Coreea de Nord.

Citeşte şi: Incendiu puternic la un hotel din Berlin. Cel puţin şase oameni sunt răniţi – FOTO/VIDEO

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar oficial al BNM pentru 23 iulie 2026

Leul moldovenesc se apreciază în raport cu valutele internaționale, potrivit cotațiilor oferite de Banca Națională a Moldovei. Pentru data de 23 iulie, valutele internaționale vor...

Fosta locuință a lui Adolf Hitler are o nouă destinație. Clădirea va fi secție de poliție

După ani de procese, dispute politice și controverse publice, autoritățile austriece transformă casa în care s-a născut Adolf Hitler într-o secție de poliție. Decizia urmărește...

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.