StiripesurseȘtirile zileiTrump se opune ideii introducerii obligativităţii măştii la nivel naţional

Trump se opune ideii introducerii obligativităţii măştii la nivel naţional

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a afirmat că noul coronavirus ”va dispărea” şi şi-a exprimat opoziţia faţă de ideea impunerii la nivel naţional a obligativităţii purtării măştii, transmit duminică AFP şi dpa, potrivit agerpres.

”Voi avea dreptate în final. Ştiţi că am spus ‘acest lucru va dispărea’. O spun încă o dată”, a declarat liderul de la Casa Albă într-un interviu pentru postul de televiziune Fox News.

Citește și : Alegeri legislative în Siria, într-o ţară distrusă de război şi în profundă criză economică

În SUA au fost înregistrate peste 60.000 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, ceea ce aduce la 3,7 milioane numărul total al cazurilor consemnate de la începutul pandemiei, potrivit Universităţii Johns Hopkins. În opinia preşedintelui Trump, ”multe dintre aceste (noi) cazuri sunt oameni tineri care se vor vindeca în numai o zi”.

”Nu sunt de acord cu afirmaţia conform căreia dacă lumea îşi pune mască totul va dispărea”, a răspuns liderul american unei întrebări privind măsura obligativităţii măştii pentru a limita răspândirea noului coronavirus.


Până în prezent 140.000 de persoane au decedat în SUA din cauza COVID-19.

Citește și : Bilanțul pandemiei de coronavirus în SUA

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CFM a pus în circulație primul tren de marfă condus de un singur mecanic a fost pus în circulație

Calea Ferată din Moldova (CFM) a pus în circulație primul tren de marfă deservit de un echipaj format dintr-un singur mecanic de locomotivă. Noua...

Parlamentul a simplificat procedurile care simplifică autorizarea sistemelor pentru stocarea energiei electrice

Instalarea sistemelor fotovoltaice, a pompelor de căldură și a bateriilor pentru stocarea energiei electrice va necesita mai puține acte și proceduri administrative. Parlamentul a...

SONDAJ 54% dintre moldoveni ar vota împotriva unirii cu România

Mai mult de jumătate dintre cetăţenii Republicii Moldova ar vota împotriva unirii cu România la un eventual referendum, iar aproape 50% consideră că orientarea...

Cine sunt cei trei angajați cu ‘funcții de decizie’ de la Moldatsa, reținuți de CNA pentru 72 de ore

Contabila-șefă, șeful adjunct în Departament Securitate Aeronautică și șeful adjunct în Direcția Administrativă sunt persoanele cu „funcții de decizie” reținute în urma perchezițiilor desfășurate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.