StiripesurseȘtirile zileiRecord de cazuri noi cu COVID-19 la Melbourne

Record de cazuri noi cu COVID-19 la Melbourne

Publicat:

Statul australian Victoria a anunţat miercuri un record zilnic de cazuri de coronavirus, de 484 de infectări depistate în 24 de ore, transmite dpa, potrivit agerpres.

Premierul statului, Daniel Andrews, a declarat că bilanţurile sunt în creştere la Melbourne şi a confirmat decesele a doi bărbaţi în vârstă de 90 de ani; la nivel naţional, în Australia s-au înregistrat până acum 128 de morţi.

Citește și: 14 răniți la o înmormântare din Chicago (VIDEO)! Trump spune că-i ‘mai rău ca în Afganistan’!

Melbourne, al doilea oraş ca populaţie din Australia, a depăşit recordul ca 469 de cazuri noi consemnat în 28 martie. Cel mai recent val al epidemiei prin transmitere comunitară a început în metropolă luna trecută. Circa cinci milioane de locuitori sunt supuşi restricţiilor de circulaţie de două săptămâni, iar măsura urmează să se aplice încă o lună. Măştile sunt obligatorii începând de miercuri seara.

De trei săptămâni, numărul de cazuri zilnice în Victoria este de ordinul sutelor. Marţi a fost instituită carantina în şase închisori, după ce un angajat din sistemul penitenciar a fost depistat ca purtător de coronavirus.


Citește și: Trump dă cărțile pe față: ‘Pandemia se va înrăutăţi, înainte de a se ameliora’

Andrews a afirmat că aproximativ 3400 de persoane – circa 90% din cei testaţi pozitiv în perioada 7-21 iulie – nu s-au izolat între momentul în care s-au simţit rău prima dată şi cel în care şi-au făcut testul. ‘Au ieşit la cumpărături. Au mers la serviciu. Erau la maximum de infecţiozitate şi şi-au văzut de treabă ca de obicei’. În general, a arătat premierul, 53% din cei testaţi nu se izolează până la sosirea rezultatelor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Retragerile din băncile moldoveneşti depășesc depunerile

În luna iunie, cetățenii și companiile din Republica Moldova au retras din bănci mai mulți bani decât au depus, tendință care se menține pe...

VIDEO O seră ilegală de cânepă a fost găsită într-o curte din Soroca

Un bărbat de 54 de ani din raionul Soroca este cercetat de polițiști, fiind suspectat că ar fi cultivat ilegal plante cu conținut narcotic. În...

Nu doar plămânii sunt afectați. Ce efecte are fumul incendiilor forestiere asupra organismului

Fumul provenit din incendiile forestiere poate afecta aproape orice parte a corpului, nu doar plămânii, avertizează cercetătorii. Studiile arată că particulele toxice din fum...

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.