StiripesurseȘtirile zileiAmazon, acuzat că ar 'înghiţi' firme mici şi le-ar fura tehnologia

Amazon, acuzat că ar ‘înghiţi’ firme mici şi le-ar fura tehnologia

Publicat:

Giganţii tehnologici au forţa, puterea financiară şi experienţa de a-şi menţine monopolul pe piaţă şi este o practică obişnuită în capitalism, spun specialiştii. Ar putea fi şi cazul Amazon, cel mai mare retailer online din lume, potrivit unui raport al Wall Street Journal, scrie mediafax.

Gigantul american ar investi astfel în startup-uri sau chiar le-ar cumpără şi ar obţine acces la datele lor confidenţiale.

Citește și : Fostă conducătoare a organizaţiei separatiste basce ETA, condamnată la 122 ani de închisoare

Următorul pas ar fi ca Amazon să își lanseze apoi produse bazate pe tehnologiile firmelor mai mici în care a investit. Şi nu de puţine ori practica Amazon de a lansa produse asemănătoare care concurează cu cele ale firmelor mai mici ar fi dus la prăbuşirea afacerii în care gigantul american a investit.

Practicile de concurenţă neloială sunt asociate de mult timp cu giganţi din tech. Fondatoarea Definedcrowd, o companie în care Amazon a investit, acuză gigantul american că i-a copiat identic un produs: Amazon A2I – Amazon Web Services.


Vocalife, o altă comanie care a dat în judecată Amazon pentru o astfel de practică.

Gigantul American neagă acuzaţiile.

Cele mai multe investiţii sunt făcute prin Fondul Alexa, care oferă burse dezvoltatorilor pentru a lucra cu noi aplicaţii pentru platformă. Produsul Alexa a fost lansat iniţial pe boxa Echo, la două săptămâni după eşecul telefonului Fire. Deţinerea unui sistem de operare vocal popular a poziţionat Amazon într-o poziţie dominantă în piaţă.

Colaborarea cu Amazon este pentru companiile mai mici o sabie cu două tăişuri: notorietate în piaţă vs. preluarea datelor confidenţiale. În 2018, personalul companiei a fost acuzat că vinde informaţii confidenţiale despre clienţi către terţe părţi. O parte dintre angajaţii Amazon ar fi primit sume considerabile de bani petru a şterge recenzii negative.

Jeff Bezos, fondatorul Amazon, va da luni explicaţii Congresului SUA cu privire la practicile de business ale companiei.

Citește și : Orban: Ungaria ‘a câştigat numai o importantă bătălie, nu şi războiul’ în urma summitului UE

Gigantul tech are circa 560.000 angajaţi în întreaga lume. În România, Amazon a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 321,27 milioane de lei şi are peste 1.900 angajaţi.

„Orice start-up care i-ar putea ameninţa, ei îl iau în vizor şi se gândesc. Fie îl cumpără, fie îl înfrâng prin forţă brută. Vor strivi ce le stă în cale pentru a-şi atinge obiectivele. În România vorbim de o piaţă mult mai mică şi jucători mult mai mici şi de aceea astfel de practici nu sunt atât de evidente. Şi mizele sunt mai mici. Cred că nici măcar nu putem vorbi de a se întâmpla aşa ceva în România la o scară largă”, a spus Mircea Vădan, fondator Activize.Tech şi Cluj Startups.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.