StiripesurseȘtirile zileiNevoia de a purta mereu mască în public nu a fost...

Nevoia de a purta mereu mască în public nu a fost dovedită ştiinţific, susține preşedintele mexican Lopez Obrador

Publicat:

Preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador a declarat vineri că nevoia de a purta mereu o mască în public nu a fost dovedită ştiinţific, la o zi după ce acest stat a înregistrat un nou record zilnic de cazuri de coronavirus, relatează dpa, potrivit agerpres.

Lopez Obrador a spus că medicii i-au spus că “nu trebuie să port o mască dacă păstrez o distanţă sănătoasă, iar în locurile unde este necesară sau este regula, ca să nu spun obligatorie, acolo o port”.

Citește și : Decizia Italiei privind carantina, premieră în relaţia cu ţări UE

“În avion ţi se cere să o porţi şi am purtat-o”, a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă în statul Oaxaca, la care nu a purtat o mască.

Mexicul, a şasea cea mai afectată ţară din lume, a confirmat vineri 7.573 de noi cazuri de COVID-19, ceeea ce ridică bilanţul total la 378.285 de infectări şi 42.645 de morţi.


“La birou, primesc constant cetăţeni, lideri ai unor organizaţii sociale, politice, religioase sau economice şi ceea ce facem este de asemenea să păstrăm o distanţă sănătoasă”, a spus Lopez Obrador.

Citește și : Bilanțul pandemiei de coronavirus în SUA: Peste 70.000 de cazuri şi 1.000 de decese în 24 de ore

Preşedintele de stânga a criticat “autoritarismul politicienilor” care au impus izolarea obligatorie şi a spus că mexicanii “s-au comportat foarte bine” într-un regim de carantină voluntară.

De asemenea, preşedintele a mai spus că există semne că pandemia “pierde din putere puţin câte puţin” în Mexic.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.