StiripesurseȘtirile zileiKremlinul încearcă 'să scoată castanele din FOCUL' de la Minsk: 'Nu...

Kremlinul încearcă ‘să scoată castanele din FOCUL’ de la Minsk: ‘Nu vrem să destabilizăm Belarusul, ALIATUL nostru’!

Publicat:

Kremlinul a dezminţit joi că ar încercă să destabilizeze Belarus, după arestarea în această ţară a 33 de ruşi suspectaţi că ar fi combatanţi care pregătesc “acte de terorism” înaintea alegerilor prezidenţiale din 9 august, potrivit AFP și agerpres.

“Există insinuări potrivit cărora unele organizaţii trimit oameni pentru a destabiliza situaţia în Belarus, este evident că acesta nu poate fi cazul, Rusia şi Belarus sunt aliaţi, partenerii cei mai apropiaţi”, a declarat Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse, în cadrul unei întâlniri cu presa.

Citește și: Japonia va ridica restricțiile de acces pentru rezidenţii străini

Potrivit lui, Minskul nu a transmis nicio informaţie referitoare la “activităţi ilegale care ar putea fi cauza arestării acestora”.

Belarus a anunţat miercuri arestarea în apropiere de Minsk a 32 de “combatanţi” din grupul paramilitar rus “Wagner”, considerat ca fiind apropiat Kremlinului, şi a unei a 33-a persoane în altă parte în ţară.


Peskov a confirmat că toţi sunt ruşi şi că alţi 200 sunt căutaţi de autorităţile belaruse.

Citește și: Donald Trump critică dur ‘postul-prieten’: ‘Au uitat cine i-a dus acolo unde sunt!’

Potrivit Minskului, aceşti bărbaţi sunt “suspectaţi de pregătirea unor acte de terorism” cu câteva zile înaintea unor alegeri prezidenţiale dificile pentru autoritarul preşedinte Aleksandr Lukaşenko.

Aliate istoric, Moscova şi Minsk întreţin relaţii tensionate de la sfârşitul anului 2019, şeful statului belarus acuzând Rusia că doreşte să-i reducă ţara la statutul de vasal şi să se amestece în scrutinul din 9 august în favoarea adversarilor săi. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Ședința plenară a Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședință plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi sunt incluse mai multe subiecte, printre care proiectul de ratificare a Contractului...

Mai multă protecție pentru jurnaliști și apărătorii drepturilor omului împotriva proceselor abuzive de tip SLAPP

Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și membrii organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de o mai mare protecție împotriva procedurilor judiciare abuzive,...

Percheziții de amploare la MoldATSA într-un dosar de corupție și abuz în serviciu

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) efectuează percheziții la Întreprinderea de Stat „MoldATSA”, în cadrul unei cauze penale privind presupuse fapte de corupție și abuz...

Trafic aglomerat la vămile Leușeni și Sculeni

Poliția de Frontieră anunță că, la această oră, în punctele de trecere Leușeni și Sculeni se înregistrează un flux sporit de călători și mijloace...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.