StiripesurseȘtirile zileiAutorităţile din Hong Kong interzic candidaturile a 12 susţinători ai democraţiei

Autorităţile din Hong Kong interzic candidaturile a 12 susţinători ai democraţiei

Publicat:

Guvernul din Hong Kong a interzis joi candidaturile pentru parlament a 12 susţinători ai democraţiei, printre care activistul Joshua Wong, membri ai Partidului Civic şi alţi câştigători ai unor scrutinuri preliminare neoficiale organizate luna aceasta de opoziţie, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Disidenţii au acuzat “teroarea” introdusă de la Beijing în fosta colonie britanică, dar autorităţile din Hong Kong au susţinut că nu încalcă drepturile civile.

Citește și : Trump evocă posibilitatea amânării alegerilor prezidenţiale în SUA ca urmare a pandemiei

Decizia a fost luată la o lună după ce Partidul Comunist Chinez a impus o nouă lege a securităţii naţionale, conform căreia în teritoriul teoretic autonom sunt pedepsite subminarea autorităţii, secesiunea, terorismul şi conspiraţia cu forţele străine, definite în sens larg. Autorităţile din Hong Kong au motivat respingerea candidaturilor în baza acestei legi, apreciind că susţinerea autodeterminării, solicitarea intervenţiei unor guverne străine sau exprimarea unor “obiecţiuni din principiu” la noua reglementare arată că, dacă ar fi aleşi, cei vizaţi nu ar putea susţine “sincer” Constituţia locală; candidaţii au obligaţia legală de a jura credinţă Hong Kong-ului şi legii fundamentale.

Miercuri seara, unitatea de poliţie din Hong Kong înfiinţată special pentru aplicarea legii securităţii a efectuat primele arestări – patru studenţi, dintre care unul în vârstă de 16 ani, relatează AFP.


Wong, figură emblematică a ‘Mişcării Umbrelelor’ în 2014, a reacţionat la interzicerea candidaturii printr-un mesaj pe Twitter: “Beijingul dă dovadă de un dispreţ total faţă de voinţa locuitorilor din Hong Kong, calcă în picioare (…) autonomia oraşului şi încearcă să menţină sub jugul său parlamentul din Hong Kong”.

Biroul de Legătură, care reprezintă în Hong Kong guvernul Chinei, a salutat descalificarea celor 12 candidaţi. Într-un comunicat, Biroul s-a întrebat retoric “cum poate organul legislativ din Hong Kong (…) să admită în această cameră delincvenţi fără scrupule, care caută să distrugă (principiul) ‘O ţară, două sisteme’ şi prosperitatea Hong Kong-ului?”.

Joi seara, Uniunile Studenţilor din Învăţământul Superior din Hong Kong, organizaţie din care fac parte 13 sindicate studenţeşti, a declarat că “Hong Kong-ul a intrat într-o eră de Teroare Albă” şi că “este clar că tot mai mulţi locuitori din Hong Kong vor avea de suferit (…) teroarea comunistă”. Expresia “teroare albă” are în China conotaţia de perioadă de represiuni politice, explică AFP.

La alegerile primare organizate de susţinătorii democraţiei din Hong Kong au participat peste 600.000 de cetăţeni. Potrivit unor analize menţionate de AFP, rezultatul a fost considerat un succes, raportat la populaţia de 7,5 milioane.

Chris Patten, utimul guvernator britanic al Hong Kongului înainte de retrocedarea către China, în 1997, consideră că eliminarea candidaţilor desemnaţi astfel constituie “o epurare politică scandaloasă”. “Este evident că de acum e ilegal să crezi în democraţie (…) Trebuie să ne aşteptăm la astfel de acţiuni într-un stat poliţienesc”, a spus el.

Citește și : Opozanții lui Lukaşenko plănuiau revolte masive în Minsk. Ce rol aveau mercenarii ruși?

Conform grupului Observatorul pentru Drepturi Civile, autorităţile din Hong Kong au interzis deja candidaturile a 18 democraţi la alegerile locale inclusiv Wong, reaminteşte aceeaşi agenţie. Şi la alegerile parlamentare din 2016, cel puţin şase candidaţi tineri, printre care liderul separatist Edward Leung, au fost scoşi de pe liste. Leung a fost între timp închis sub acuzaţia de rebeliune. După alegerile respective, au fost invalidate mandatele mai multor aleşi care au modificat intenţionat jurământul depus, pentru a-şi manifesta ostilitatea faţă de influenţa Chinei.

Şansele ca opoziţia actuală să obţină o majoritate istorică în Consiliul Legislativ ar putea scădea şi mai mult dacă alegerile programate în 6 septembrie vor fi amânate, aşa cum este de aşteptat, din cauza epidemiei de coronavirus, apreciază Reuters. Consiliul Legislativ – parlamentul local din Hong Kong – este format din 70 de membri, desemnaţi printr-un sistem complicat care – potrivit AFP – aproape că garantează o majoritate pro-Beijing. Doar 35 de deputaţi sunt aleşi prin vot universal direct; ceilalţi sunt desemnaţi de “grupurile socio-profesionale”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.