StiripesurseȘtirile zileiTikTok dă asigurări că intenţionează 'să rămână în SUA'

TikTok dă asigurări că intenţionează ‘să rămână în SUA’

Publicat:

Şefa sucursalei americane a TikTok, Vanessa Pappas, a declarat sâmbătă că platforma intenţionează să rămână în SUA, după ce preşedintele Donald Trump a anunţat vineri că nu exclude varianta interzicerii acestei populare reţele de socializare, informează AFP, potrivit agerpres.

“Am primit valul vostru de sprijin şi vrem să vă mulţumim. Nu intenţionăm să plecăm”, a insistat ea într-un videoclip destinat utilizatorilor aplicaţiei.

Citește și : Cel puţin zece civili ucişi într-un atac atribuit jihadiștilor în vestul Ciadului

“Vreau să mulţumesc milioanelor de americani care folosesc zilnic TikTok, aducând creativitate şi bucurie vieţii noastre de zi cu zi”, a mai spus Vanessa Pappas. Ea s-a declarat “mândră” de cei 1.500 de angajaţi americani şi de cele “10.000 de locuri de muncă suplimentare pe care le vom crea în această ţară în următorii trei ani”. “Suntem aici pentru a rămâne. Continuaţi să vă faceţi auzită vocea aici şi haideţi să susţinem în continuare TikTok!”, a îndemnat Vanessa Pappas.

Platforma americană, care aparţine grupului chinez ByteDance, este suspectată de Washington că transmite autorităţilor chineze datele utilizatorilor, acuzaţie pe care compania a respins-o mereu în mod ferm.


Recent, ByteDance s-a oferit să vândă sucursala americană a TikTok, conform încurajărilor SUA, potrivit informaţiilor apărute în ziarul New York Times. Mai multe instituţii de presă americane dau asigurări că Microsoft se află în prezent în negocieri avansate pentru a o cumpăra.

După săptămâni de zvonuri şi presiuni, Casa Albă a indicat vineri că preşedintele urmează să semneze un ordin prin care să oblige ByteDance să renunţe la platforma americană în numele protejării securităţii naţionale.

“Deşi nu comentăm speculaţiile, suntem încrezători în succesul pe termen lung al Tiktok”, a indicat grupul.

Platforma de divertisment, care găzduieşte în mare parte scurte videoclipuri muzicale, are aproape un miliard de utilizatori peste tot în lume, iar popularitatea sa a crescut şi mai mult pe fondul lunilor de pandemie şi distanţare socială.

Citește și : Grecia prelungește până la sfârşitul lunii august măsurile de izolare în taberele de migranţi

“Trebuie să fim vigilenţi cu privire la riscul ca date private şi sensibile să fie transferate către guverne abuzive, inclusiv către al nostru”, a declarat Jennifer Granick din partea influentei organizaţii pentru drepturi civile ACLU.

“Dar să interzici o platformă, chiar dacă aceasta ar fi posibil din punct de vedere legal, dăunează libertăţii de exprimare online şi nu contribuie deloc la rezolvarea problemei mai mari a supravegherii nejustificate din partea guvernului”, a adăugat ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Economia rusă e strangulată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ei

Economia rusă e din ce în ce mai vulnerabilă la atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ei energetice. În fața riscului penuriei de benzină, autoritățile se...

Bosnia: Bătălia secretă dintre Trump și Europa pentru controlul orașului Sarajevo

Cu patru luni înainte de alegeri cruciale, succesiunea Înaltului Reprezentant Christian Schmidt cristalizează tensiunile dintre Washington și europeni. O decizie este așteptată la Sarajevo...

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

În lume sunt 25,3 milioane de milionari în dolari. Numărul și averea lor au crescut vertiginos în 2025

Numărul milionarilor din întreaga lume și averea lor au continuat să crească în 2025, atingând noi recorduri, determinate de performanța puternică a pieței bursiere...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.