StiripesurseȘtirile zileiPartidele de opoziţie boicotează alegerile din Venezuela

Partidele de opoziţie boicotează alegerile din Venezuela

Publicat:

Peste 25 de partide de opoziţie din Venezuela s-au angajat să nu ia parte la alegerile parlamentare din decembrie, informează luni dpa, potrivit agerpres.

“Douăzeci şi şapte de organizaţii politice democratice au semnat o declaraţie în care transmitem poporului venezuelean şi comunităţii internaţionale că am decis în unanimitate să nu participăm la frauda pe care dictatura a convocat-o”, potrivit unui comunicat emis de partidul “Voluntad Popular” al liderului de opoziţie Juan Guaido publicat pe Twitter duminică.

Vezi și: Doi astronauţi au amerizat cu capsula SpaceX – VIDEO

Consiliul Electoral Naţional (CNE), care are legături strânse cu preşedintele Venezuelei Nicolas Maduro, a anunţat luna trecută că alegerile parlamentare vor avea loc pe 6 decembrie.

Guaido a criticat viitorul scrutin ca fiind o “farsă”.


Maduro a câştigat un al doilea mandat în mai 2018, într-un scrutin boicotat de majoritatea opoziţiei. În timpul mandatului său, o criză economică şi politică masivă a forţat circa 5 milioane de venezueleni să fugă în străinătate.

Guaido a fost ales preşedinte al parlamentului în ianuarie 2019 şi a fost recunoscut ulterior de aproximativ 50 de ţări ca preşedinte interimar al Venezuelei.

Citește și: Armata israeliană a deschis focul la granița cu Siria

Dar el nu a reuşit să-l înlăture pe Maduro, care are sprijinul armatei, iar în ianuarie aliatul guvernului Luis Parra a fost ales preşedinte al parlamentului într-un vot oficial, dar disputat, în timp ce parlamentarii opoziţiei l-au ales pe Guaido.

Curtea Supremă a confirmat recent postul lui Parra şi a înlocuit liderii a două partide de opoziţie, restructurând de asemenea consiliul electoral al ţării. Înlocuirile au adus oameni apropiaţi guvernului înainte de alegeri.

Opoziţia riscă să-şi piardă ultimul bastion în alegeri. Odată cu boicotarea scrutinului, Guaido riscă să-şi piardă legitimitatea, notează dpa.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prima sentință în dosarul „Metalferos” – menținută la Curtea de Apel

Nicolae Pelin, prezentat de procurori drept capul uneia dintre grupările care ar fi prejudiciat întreprinderea „Metalferos” în perioada când aceasta era controlată de oameni...

Vor fi stabilite valori de referință clare la calcularea salariului minim

Modul de calcul al salariului minim în Republica Moldova va fi mai clar, iar necesitatea ajustării acestuia va fi evaluată de Guvern, împreună cu...

Grosu califică „jalnică” solicitarea lui Dodon la Sankt Petersburg de revenire la gazul rusesc

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a criticat declarațiile făcute de liderul PSRM Igor Dodon în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, unde a...

Secretarul de stat Carolina Perebinos a primit copiile scrisorilor de acreditare ale ambasadorului agreat al Austriei

Astăzi, la Ministerul Afacerilor Externe, secretarul de stat Carolina Perebinos a primit copiile scrisorilor de acreditare ale ambasadorului agreat al Republicii Austria în Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.