StiripesurseȘtirile zilei75 de ani de la primul atac nuclear din istorie! Primarul...

75 de ani de la primul atac nuclear din istorie! Primarul Hiroshimei cere combaterea ‘naţionalismului autocentrat’

Publicat:

Primarul Hiroshimei a cerut joi comunităţii internaţionale să respingă “naţionalismul autocentrat”, în timp ce Japonia a comemorat victimele atacului nuclear american ce a avut loc în urmă cu 75 de ani, relatează dpa, potrivit agerpres.

La o ceremonie anuală drastic limitată din cauza pandemiei de coronavirus, primarul Hiroshimei, Kazumi Matsui, a cerut guvernului japonez să semneze şi să ratifice Tratatul ONU privind interzicerea armelor nucleare (TPNW), adoptat de 122 de ţări în iulie 2017.

Citeşte şi: Furtuna tropicală Isaias a ajuns în Canada, după ce a ucis şase oameni în SUA

Aproximativ 880 de participanţi, inclusiv supravieţuitori ai atacului nuclear, prim-ministrul Shinzo Abe şi reprezentanţi din peste 80 de ţări, au ţinut un minut de reculegere la 8.15 (23.15 GMT), momentul exact când bomba atomică americană a fost lansată asupra Hiroshimei în 1945.

Bomba cu uraniu de patru tone a făcut ravagii fără precedent în oraşul din vestul Japoniei, ucigând instantaneu zeci de mii de persoane, cea mai mare parte civili.


Până la sfârşitul anului 1945, aproximativ 140.000 de persoane, inclusiv zeci de mii de coreeni şi alţi non-japonezi, au murit din cauza bombardamentelor şi efectelor lor secundare.

Omenirea se luptă acum cu o nouă ameninţare: noul coronavirus, a mai declarat primarul la ceremonia de la Memorialul Păcii.

“Cu toate acestea, cu ceea ce am învăţat din tragediile din trecut, ar trebui să fim capabili să depăşim această ameninţare”, a adăugat el.

“Când pandemia de gripă din 1918 a atacat acum un secol, a luat zeci de milioane de vieţi şi a terorizat lumea, în timp ce naţiunile care luptau în Primul Război Mondial nu au fost în măsură să se confrunte cu ameninţarea împreună. O creştere ulterioară a naţionalismului a dus la Al Doilea Război Mondial şi bombardamentele atomice”, a notat el.

Citeşte şi: Echipa lui Trump vrea o dezbatere suplimentară cu Joe Biden

“Nu trebuie să permitem niciodată ca acest trecut dureros să se repete. Societatea civilă trebuie să respingă naţionalismul autocentrat şi să se unească împotriva tuturor ameninţărilor”, a subliniat Matsui.

Pe 9 august 1945, o altă bombă atomică a explodat deasupra oraşului din sud-vestul Japoniei Nagasaki. Aproximativ 74.000 de oameni au murit acolo până la sfârşitul anului.

Mii de supravieţuitori sunt încă afectaţi de efectele secundare ale atacurilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

Economia rusă e strangulată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ei

Economia rusă e din ce în ce mai vulnerabilă la atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ei energetice. În fața riscului penuriei de benzină, autoritățile se...

Bosnia: Bătălia secretă dintre Trump și Europa pentru controlul orașului Sarajevo

Cu patru luni înainte de alegeri cruciale, succesiunea Înaltului Reprezentant Christian Schmidt cristalizează tensiunile dintre Washington și europeni. O decizie este așteptată la Sarajevo...

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.