StiripesurseȘtirile zilei13 indieni au murit într-o imensă alunecare de teren din India...

13 indieni au murit într-o imensă alunecare de teren din India – VIDEO

Publicat:

Cel puţin 13 persoane şi-au pierdut viaţa în urma ploilor torenţiale musonice care au provocat vineri o alunecare de teren în statul Kerala, din sudul Indiei, au precizat autorităţile, potrivit DPA şi agerpres.

Un număr de 12 persoane au fost salvate de la locul incidentului, în districtul Idukki, şi duse la un spital din apropiere pentru a primi îngrijiri medicale, a declarat prin telefon Antony Scaria, un înalt funcţionar administrativ.

Citeşte şi: PROTEST înăbuşit din faşă în Australia! Doi bărbaţi care pregăteau o manifestaţie împotriva măsurilor de izolare au fost arestaţi

Alunecarea de teren a avut loc în regiunea Rajamalai din acest district, în care locuiesc circa 78 de persoane, a mai precizat acesta.


”Am recuperat 13 trupuri neînsufleţite de la faţa locului. Operaţiunile de salvare sunt în curs de desfăşurare întrucât mulţi dintre rezidenţi sunt daţi dispăruţi şi ar putea fi prinşi sub stratul de noroi”, a spus Scaria.

Ploile torenţiale au dus joi la prăbuşirea unui pod din regiune, accesul în această zonă devenind dificil, a relatat presa locală. Activitatea echipelor de salvatori a fost de asemenea îngreunată de terenul accidentat şi deluros.

Un grup de 50 de salvatori din partea departamentului de pompieri, echipaţi pentru intervenţii pe timp de noapte, a fost mobilizat în regiune pentru a participa la operaţiunile de căutare, a precizat premierul statului, Pinarayi Vijayan.

Statul a solicitat de asemenea ajutor din partea elicopterelor Forţelor Aeriene Indiene pentru a sprijini operaţiunile şi eforturile de salvare.

Citeşte şi: NAŢIONALISMUL în materie de vaccin se bate cap în cap cu lupta împotriva coronavirusului (OMS)

Ploile torenţiale au deteriorat totodată elemente de infrastructură şi drumuri şi au provocat inundaţii în regiune. Departamentul regional de meteorologie a prognozat ploi extrem de intense până sâmbătă.

Sezonul musonic, care în India durează din iunie până în septembrie, aduce de cele mai multe ori ploi torenţiale vitale pentru agricultură, dar care au şi un imens potenţial distructiv.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ANRE a aprobat noi tarife la apă și canalizare

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noi tarife pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.