StiripesurseȘtirile zileiCrucea Roşie pregăteşte zeci de mii de voluntari nord-coreeni în lupta...

Crucea Roşie pregăteşte zeci de mii de voluntari nord-coreeni în lupta cu noul coronavirus

Publicat:

Crucea Roşie pregăteşte peste 43.000 de voluntari în Coreea de Nord, inclusiv în oraşul blocat de măsuri de izolare Kaesong, în confruntarea cu noul coronavirus şi pentru a oferi asistenţă în urma inundaţiilor, a anunţat luni un oficial al organizaţiei umanitare, citat de Reuters, potrivit agerpres.

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat luna trecută stare de urgenţă şi a impus blocarea oraşului Kaesong din apropiere de graniţa intercoreeană, după ce un bărbat care a dezertat în Sud în 2017 s-a întors în localitate prezentând simptome de coronavirus.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Carolina de Nord

Ploile abundente şi inundaţiile din ultimele zile au stârnit de asemenea îngrijorări legate de deteriorarea recoltelor şi a aprovizionării cu alimente în această ţară izolată.

Federaţia Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (IFRC) a format o reţea extinsă de voluntari nord-coreeni pentru a ajuta locuitorii din toate cele nouă provincii să evite virusul şi să reducă pagubele cauzate de inundaţii şi alunecările de teren, a declarat purtătorul de cuvânt Antony Balmain.


“Sute de case au fost avariate şi suprafeţe mari de câmpuri de orez au fost inundate din cauza ploilor abundente şi inundaţiilor”, a spus Balmain.

La Kaesong, confruntat atât cu izolarea, cât şi cu inundaţiile, voluntarii IFRC au oferit unui număr de 2.100 de familii în situaţii de risc pături, seturi de bucătărie, kituri de igienă şi containere de apă.

Kim a trimis de asemenea pachete speciale de ajutor la Kaesong şi media de stat a raportat luni că livrările de cereale de la Phenian au ajuns într-o altă regiune devastată de inundaţii şi vizitată de el săptămâna trecută.

Citeşte şi: Palestinienii au ‘bombardat’ Israelul cu baloane incendiare

Coreea de Nord nu a confirmat niciun caz de coronavirus, dar a aplicat măsuri stricte de carantină. Potrivit Coreii de Sud, nu există dovezi că dezertorul care s-a întors era infectat.

IFRC a furnizat luna trecută Coreii de Nord kituri pentru a efectua până la 10.000 de teste de coronavirus, alături de termometre cu infraroşu, măşti chirurgicale, halate şi mănuşi de protecţie.

În Coreea de Sud, cel puţin 32 de persoane au murit după 49 de zile de ploi musonice, cea mai lungă perioadă în ţară după 1987 şi care au provocat inundaţii, alunecări de teren şi au condus la evacuări.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

După 35 de ani de activitate, SIS instituie o medalie comemorativă

Serviciul de Informații și Securitate instituie o medalie comemorativă cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la crearea instituției, care va putea fi...

Elevii sunt avertizați să nu se lase păcăliţi de escrocii care vând teste de bacalaureat

Testele de bacalaureat care apar spre vânzare în mediul online sunt false, iar elevii trebuie să fie atenți la tentativele de escrocherie. Avertizarea a...

Cod Galben de ploi puternice și descărcări electrice

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis două Coduri Galbene, valabile pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Codul Galben de instabilitate atmosferică (descărcări...

FAO şi Elveţia îi sprijină pe legumicultorii moldoveni

Legumicultorii din Republica Moldova vor beneficia de suport practic pentru a-și îmbunătăți capacitățile de producere, calitatea produselor și competitivitatea, aplicând practici agricole durabile și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.