StiripesurseȘtirile zileiTrump vrea un summit G7 lărgit imediat după alegerile din SUA

Trump vrea un summit G7 lărgit imediat după alegerile din SUA

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că doreşte să organizeze summitul G7 după alegerile prezidenţiale din Statele Unite din noiembrie, reafirmându-şi de asemenea intenţia de a include şi alţi lideri, relatează marţi France Presse, potrivit agerpres.

“Sunt mult mai înclinat să o fac după alegeri”, a declarat locatarul Casei Albe, a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a clubului celor mai industrializate şapte ţări de pe planetă (Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi Statele Unite).

Citește și: Se îngroașă gluma în Belarus (VIDEO)! Un protestatar a fost UCIS de un dispozitiv exploziv!

“Ar fi trebuit să o facem în septembrie”, dar “i-am spus echipei mele ieri +de ce să nu o facem după alegeri+”, pentru a avea “un pic mai mult timp să ne gândim la asta pentru că este foarte important”, a adăugat el în cadrul conferinţei sale de presă zilnice consacrate epidemiei de coronavirus.

Preşedintele american dorea iniţial să organizeze un summit G7 în iunie la Washington, dar cancelarul german Angela Merkel a refuzat din cauza epidemiei.


El a amânat apoi summitul până în septembrie, în speranţa de a-l face un simbol al revenirii la normalitate înainte de alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie.

Citește și: LOCKDOWN la Casa Albă: Trump a ieșit brusc din conferința de presă!

În iunie, el şi-a exprimat de asemenea dorinţa de a invita şi alţi lideri, precum preşedintele rus Vladimir Putin, care a fost exclus în 2014 din ceea ce era atunci G8 pentru a fi anexat peninsula ucraineană Crimeea.

“Vom invita nişte persoane care nu sunt membre ale G7”, a confirmat luni locatarul Casei Albe. “Unele dintre ele au fost deja de acord”, a adăugat el, fără a oferi alte detalii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste 60 de copii au aflat la BNM despre importanța deciziilor financiare responsabile

Peste 60 de copii cu vârste între 7 și 10 ani au aflat, la Banca Națională a Moldovei, despre rolul unei bănci centrale și...

Victoria Furtună, după suspendarea activității Partidului ‘Moldova Mare’: Când presiunea politică înlocuiește argumentele juridice, statul de drept devine o iluzie

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, califică drept o decizie politică suspendarea activității formațiunii pentru o perioadă de 12 luni și afirmă că, prin...

Mihaela Martînov, noul agent guvernamental al Moldovei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Republica Moldova va avea un nou agent guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Este vorba despre Mihaela Martînov, a cărei numire a fost...

Ion Ceban solicită intervenția Maiei Sandu în situația aprovizionării cu apă a țării

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că va transmite o scrisoare președintei Maia Sandu, prin care solicită implicarea directă și personală în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.