StiripesurseSintezeEmirul Qatarului acordă noi măsuri de protecţie pentru muncitorii străini

Emirul Qatarului acordă noi măsuri de protecţie pentru muncitorii străini

Publicat:

Emirul Qatarului, Tamim bin Hamad al-Thani, a promulgat joi o lege care introduce măsuri de protecţie a zecilor de mii de cetăţeni străini care lucrează în acest stat din Golf ca personal domestic, noile prevederi răspunzând unor îngrijorări formulate de multă vreme de organizaţii pentru apărarea drepturilor omului, transmite Reuters, conform agerpres.

Măsurile, ce par a fi primele care reglementează drepturile acestor persoane, limitează programul de muncă la maximum zece ore, cu pauze pentru rugăciuni, odihnă şi masă, şi prevăd o plată compensatorie timp de trei săptămâni în caz de reziliere a contractului.

Citeşte şi: Pe fondul crizei din Golf, Qatarul anunţă reîntoarcerea ambasadorului său în Iran

De asemenea, ele limitează la 18-60 de ani vârsta pe care o pot avea la angajare aceste persoane, prevăd trei săptămâni de concediu pe an şi îi obligă pe angajatori să le asigure angajaţilor hrană şi îngrijire medicală adecvate.

La fel ca alte state bogate din Golful Persic, Qatarul găzduieşte zeci de mii de lucrători domestici, mai ales femei, majoritatea din Filipine, din alte ţări din Asia de Sud şi din estul Africii.


Organizaţiile Human Rights Watch şi Amnesty International au denunţat în repetate rânduri lipsa de reglementare adecvată în statele din Golf a condiţiilor de muncă pentru străinii care lucrează ca personal domestic sau muncesc pe omniprezentele şantiere de construcţii.

Organizaţiile susţin că programul de muncă prea lung şi insuficienta flexibilitate în ce priveşte modificarea contractelor acestor angajaţi contravin legislaţiei internaţionale a muncii şi îi privează pe aceştia de o serie de drepturi ale omului.

Qatarul se află sub o monitorizare specială în perspectiva Cupe Mondiale la fotbal pe care emiratul o va organiza în 2022.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.