StiripesurseȘtirile zileiSUA impun noi restricţii privind accesul Huawei la echipamente americane

SUA impun noi restricţii privind accesul Huawei la echipamente americane

Publicat:

Administraţia Donald Trump a anunţat, luni, noi restricţii privind accesul companiei chineze Huawei la echipamente de telecomunicaţii din Statele Unite, informează agenţia Reuters, scrie mediafax.

Departamentul Comerţului de la Washington a dispus extinderea restricţiilor anunţate în luna mai, care au rolul limitării accesului Huawei la semiconductori produşi sub licenţă americană.

Citește și : Lukaşenko, dispus să-şi transfere prerogativele după adoptarea unei noi Constituţii în cadrul unui referendum

De asemenea, 38 de filiale Huawei din 21 de ţări vor fi introduse pe lista de sancţiuni a SUA, numărul filialelor vizate ajungând astfel la 152, potrivit unor surse guvernamentale de la Washington.

Citește și : Fostul rege al Spaniei Juan Carlos I se află în Emiratele Arabe Unite din 3 august


Secretarul american al Comerţului, Wilbur Ross, a declarat pentru postul Fox Business că noile măsuri sunt necesare deoarece restricţiile introduse în mai “au permis unele acţiuni evazive”. “Noile reguli arată clar că orice utilizare a softurilor sau a altor echipamente americane este interzisă, necesitând licenţă”, a explicat Wilbur Ross.

Administraţia Donald Trump a impus limite privind colaborarea Huawei cu firme americane şi a îndemnat ţările aliate să adopte măsuri similare, invocând riscuri asupra siguranţei naţionale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.