StiripesurseSintezeIranul ar fi oferit recompense financiare talibanilor pentru a ataca militari...

Iranul ar fi oferit recompense financiare talibanilor pentru a ataca militari americani în Afganistan

Publicat:

Iranul ar fi oferit recompense financiare talibanilor pentru a ataca militari ai SUA şi din cadrul coaliţiei internaţionale în Afganistan, a informat luni CNN, ceea ce aminteşte de cazul unor presupuse ‘recompense ruseşti’ pentru talibani, care a suscitat o polemică virulentă în iunie, potrivit AFP, scrie agerpres.

Potrivit CNN, care citează surse din cadrul serviciilor de informaţii americane, Washingtonul a depistat plăţi legate de şase atacuri anul trecut, între care unul în decembrie împotriva unei clădiri situate în afara bazei aeriene Bagram, în apropiere de Kabul, în care şi-au pierdut viaţa doi civili afgani şi au fost răniţi patru americani.

Citește și : Lukaşenko, dispus să-şi transfere prerogativele după adoptarea unei noi Constituţii în cadrul unui referendum

Ministerul american al Apărării nici nu a dezminţit şi nici nu a confirmat informaţia CNN, invocând confidenţialitatea schimburilor interne în materie de servicii secrete.

Dar un purtător de cuvânt al Pentagonului a subliniat că ministerul a ‘cerut în mod repetat, public şi în privat’ ca Iranul să înceteze comportamentul său nefast şi destabilizator în Orientul Mijlociu şi în ‘întreaga lume’.


‘Influenţa ostilă a Iranului vizează să submineze procesul de pace afgan şi să favorizeze continuarea violenţei şi a instabilităţii’, a adăugat el.

Iranul a negat ferm luni că ar fi acţionat împreună cu talibanii în Afganistan, aşa cum au sugerat SUA, informează DPA.

‘Insinuările de conspiraţie /…/ cu privire la o susţinere militară a talibanilor sunt nefondate şi absurde’, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Saeed Khatibzadeh. Întreaga criză din Afganistan are drept principală cauză atitudinea războinică a SUA şi intervenţia ilegală în această ţară, a spus el, conform agenţiei Mehr.

Citește și : Fostul rege al Spaniei Juan Carlos I se află în Emiratele Arabe Unite din 3 august

În iunie, media americane au relatat că serviciile de informaţii ale SUA au ajuns la concluzia că Rusia ar fi oferit recompense talibanilor pentru a ucide soldaţi americani în Afganistan.

Preşedintele Donald Trump a asigurat că nu a fost informat cu privire la aceste concluzii, care au suscitat polemică. Numeroşi observatori şi opoziţia democrată i-au reproşat miliardarului republican că nu a decis niciun fel de ripostă împotriva Moscovei, acuzându-l că este prea binevoitor faţă de omologul său Vladimir Putin.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.