StiripesurseȘtirile zileiDiscuţii intra-siriene guvern-opoziţie după o pauză de nouă luni

Discuţii intra-siriene guvern-opoziţie după o pauză de nouă luni

Publicat:

Discuţiile intra-siriene în legătură cu o nouă constituţie urmează să reînceapă luni la sediul Naţiunilor Unite din Geneva, după o pauză de nouă luni din cauza dezacordurilor cu privire la ordinea de zi şi a restricţiilor legate de pandemie, informează dpa, scrie agerpres.

Reprezentantul ONU pentru Siria Geir Pederson a invitat 15 delegaţi din cadrul guvernului, ai opoziţiei şi societăţii civile pentru a lucra la o reformă constituţională şi a da un impuls găsirii unei soluţii politice la războiul civil sângeros ce durează de aproape un deceniu.

Citește și : Alexei Navalnîi se află sub protecţia poliţiei în spitalul din Berlin

Diplomatul ONU a precizat, înainte de discuţiile de o săptămână, că nu se aşteaptă la progrese în acest stadiu dar speră să stabilească mai multe întâlniri regulate între părţile opuse.

Procesul de negociere ar putea fi ajutat dacă ambele părţi construiesc încrederea prin a aborda soarta multor deţinuţi şi a persoanelor dispărute în război, potrivit lui Pedersen.


Cu toate acestea, preşedintele sirian Bashar al-Assad, susţinut de Rusia, a arătat puţină dispoziţie pentru concesii, în urma succeselor militare ale guvernului.

Citește și : Locuitorii din zonele de coastă din Louisiana şi Cuba, evacuaţi din calea uraganelor Marco şi Laura

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un român a exploatat sexual o moldoveancă în Grecia

Un bărbat a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de persoane, după ce a convins o tânără din Nisporeni să plece...

Avertisment MAE: Evitaţi călătoriile în Federația Rusă!

Autoritățile de la Chișinău recomandă cetățenilor să evite, pe cât posibil, deplasările în Federația Rusă. Și asta pentru că se mențin riscurile sporite de...

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

Pașaportul moldovenesc, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc este pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume. Cetățenii Republicii Moldova pot călători în 120 de destinații fără...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.