StiripesurseSintezeDiscuţii 'constructive' între Iran şi AIEA

Discuţii ‘constructive’ între Iran şi AIEA

Publicat:

Iranul şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) au avut discuţii ‘constructive’ marţi, a declarat directorul Organizaţiei iraniene a energiei atomice, Ali Akbar Salehi, după întrevederea cu directorul general al AIEA, Rafael Mariano Grossi, aflat în vizită la Teheran, într-un context de tensiuni legate de tentativa Statelor Unite de a reimpune sancţiuni ONU împotriva Republicii Islamice, relatează AFP şi Reuters , potrivit agerpres.

‘Discuţiile de astăzi au fost constructive’, a afirmat Salehi după întâlnirea cu Grossi, care încearcă să obţină acces pentru inspectorii AIEA la două foste instalaţii atomice suspecte.

Citește șl: Grecia redeschide școlile în 7 septembrie, cu elevii obligaţi să poarte măşti

Potrivit autorităţilor iraniene, vizita lui Grossi nu are legătură cu acţiunile americane vizând reimpunerea de sancţiuni.

‘S-a convenit că agenţia îşi va continuă munca în mod profesionist şi independent şi că Iranul, la rândul său, îşi va respecta angajamentele asumate’, a mai spus responsabilul iranian, citat de agenţiile IRNA şi ISNA.


‘Un nou capitol al cooperării între Iran şi AIEA va începe’, a adăugat Salehi.

Consiliul Guvernatorilor al AIEA a adoptat în iunie o rezoluţie prin care presează Iranul să le permită inspectorilor accesul la două din instalaţiile suspectate că au găzduit în trecut activităţi nucleare nedeclarate.

Textul reamintea Iranului obligaţia de a coopera cu agenţia, în condiţiile în care Teheranul refuză din ianuarie accesul la două instalaţii, precum şi explicaţii complete referitoare la o a treia.

Sâmbătă, Grossi a spus că va ridica ‘problemele restante, în particular chestiunea accesului’.

‘Există probleme care trebuie discutate, dar aceasta nu înseamnă o abordare politică faţă de Iran’, a arătat marţi directorul general al AIEA după întâlnirea cu Salehi.

Luni, Teheranul a declarat că vizita lui Grossi ‘va întări legăturile şi va construi încrederea’ între acesta şi agenţia de la Viena, ‘atât timp cât AIEA acţionează pe bază de imparţialitate, independenţă şi se distanţează de presiuni politice ale altor ţări’.

Citește șl: Italia începe testarea pe voluntari a unui potenţial vaccin anti-COVID-19

‘AIEA nu va permite unor state terţe să-i afecteze relaţiile cu niciun alt stat’, a spus directorul general Grossi, conform presei iraniene.

În cursul vizitei, Grossi se va întâlni şi cu preşedintele Hassan Rouhani, cu ministrul de externe Mohammad Javad Zarif şi cu alţi responsabili iranieni de rang înalt.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.