StiripesurseȘtirile zileiTrump şi Biden se acuză reciproc de faptul că sunt vinovaţi...

Trump şi Biden se acuză reciproc de faptul că sunt vinovaţi de valul de violenţe din SUA

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump şi rivalul său democrat Joe Biden se acuză reciproc de faptul că sunt vinovaţi de valul de violenţe din Statele Unite, în urma unor violenţe la manifestaţii antirasiste şi morţii unui bărbat în acest weekend la Portland, relatează AFP, potrivit news.ro .

Securitatea a devenit una dintre axele campaniei în vederea alegerilor prezidenţiale de la 3 noiembrie, iar Donald Trump pozează în apărătorul ”legii şi ordinii”, în timp ce adversarul său îi reporşează că alimentează tensiunile.

Citește și : Testare gratuită pentru Covid pe străzile din Paris

Preşedintele american ”încurajează în mod imprudent violenţa”, l-a acuzat întrun comunicat, duminică, Joe Biden.

”El poate crede că dacă scrie tweeturi despre lege şi ordine îl face puternic – însă incapacitatea sa de a-şi îndemna susţinătorii să înceteze să caute conflictul arată cât de slab este”, îl atacă Biden.


Echipa de campanie a candidatului democrat a anunţat că acesta susţine luni un discurs în care va răspunde la ceea ce prezintă drept o problemă în alegerile din noiembrie, şi anume ”eşti în securitate în America lui Donald Trump?”.

Atacul armat, sâmbătă, în timpul unei adunări a unor simpatizanţi ai luiTrump la Portland, în Oregon (nord-vest), a avut loc după o săptămână de manifestaţii în toată ţara, după ce un afroamerican, Jacob Blake, a fost grav rănit de către un poliţist alb, care l-a împuşcat în spate la Kenosha, în Wisconsin.

”INCOMPETENT CA JOE BIDEN ADORMITUL”

Citeşte şi:  Apar noi detalii despre atacatoarea de la YouTube - VIDEO

Donald Trump a reacţionat duminică prin zeci de tweeturi şi re-tweeturi, criticând acţiunea primarului democrat al Portlandului, Ted Wheeler, şi refuzul acestuia de a chema Garda Naţională.

Preşedintele american a denunţat, mai larg, ceea ce consideră un laxism al oraşelor administrate de către democraţi în faţa delincvenţei şi violenţei, în contextul în care poliţia este o responsabilitate locală în Statele Unite.

”Wheeler este incompetent, la fel ca Joe Biden adormitul”, a scris pe Twitter locatarul Casei Albe.

Citește și : SUA se apropie de pragul de şase milioane de cazuri de coronavirus

”Nu asta vrea măreaţa noastră ţară. Ei vor siguranţă şi securitate şi nu vor să ne desfiinţăm poliţia!”, subliniază el.

”Garda noastră Naţională ar putea rezolva aceste probleme în mai puţin de o oră”, a apreciat Trump.

La Portland, ”ei continuă să refuze orice formă de ajutor de la Guvern pentru a opri actele de violenţă care se desfăşoară de aproape 90 de zile”, a subliniat la ABC secretarul american însărcinat cu Securitatea Internă Chad Wolf.

Primarul democrat al Portlandului l-a acuzat pe Donald Trump, duminică, de faptul că-i atacă pe primarii democraţi, după ce a criticat timp de patru ani presa şi imigranţii.

”Întrebaţi-vă serios, domnule preşedinte, de ce este pentru prima oară de decenii când America se confruntă cu acest nivel de violenţă?”, a declarat Wheeler într-o conferinţă de presă.

”Dumneavoastră sunteţi cel care aţi creat ura şi disensiunea”, l-a acuzat el.

Aproximativ 100 de manifestanţi antirasişti s-au adunat duminică seara în faţa unui sediu al poliţiei, în centrul Portlandului, agitând pancarte şi aruncând uneori cu proiectile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

21 aprilie: Ziua mondială a creativităţii şi inovaţiei (ONU)

La 21 aprilie 2025, Organizaţia Naţiunilor Unite aniversează, pentru a opta oară, Ziua mondială a creativităţii şi inovaţiei, cu scopul de a sublinia importanţa...

Evenimentele Zilei de 21 aprilie în Istorie

21 aprilie este a 111-a zi a calendarului gregorian. Sărbătorile zilei de 21 aprilie(BOR) Sfântul Sfințit Mucenic Ianuarie, Episcop de Benevent; Sfânta Muceniță Alexandra, împărăteasaSfântul...

Horoscop 21 aprilie 2026

Ziua aduce energie, idei noi și oportunități pentru toate zodiile. Unele semne sunt avantajate în plan profesional și social, în timp ce altele sunt...

Galanterie la nivel înalt. Premierul unei țări a îngenuncheat în fața șefei Guvernului italian

Premierul unei țări a îngenuncheat în fața șefei Guvernului italian. Gestul nu a reprezentat o premieră deoarece același lider a procedat asemănător în urmă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.