StiripesurseȘtirile zileiAlt accident pe mare în Mauritius! Doi oameni au murit și...

Alt accident pe mare în Mauritius! Doi oameni au murit și doi sunt dispăruți

Publicat:

Două persoane şi-au pierdut viaţa şi două sunt date dispărute după coliziunea unui remorcher cu o barjă care a participat la lucrările de curăţare a poluării cu hidrocarburi care a devastat în luna august coasta de sud-est a insulei Mauritius, a anunţat marţi premierul acestei ţări, Pravind Jugnauth, relatează AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Accidentul a avut loc luni seară în largul coastei de nord-est a insulei, atunci când remorcherul readucea barja în capitala Port Louis. Marţi dimineaţă la faţa locului se aflau echipaje de salvare pentru găsirea celor doi membri ai echipajului daţi dispăruţi.

Citește și: Maduro a graţiat peste 100 de opozanţi

Potrivit dpa, remorcherul a lovit barja şi apoi s-a scufundat. Barja, care de obicei transporta petrolul prelevat din apele oceanului în cadrul lucrărilor de curăţare, ar fi fost goală la momentul coliziunii, susţine o purtătoare de cuvânt a poliţiei, în contradicţie cu un anunţ al Greenpeace care avertizează în privinţa riscului unei a doua poluări.

Barja a fost utilizată la operaţiunile de curăţare a mareei negre provocate de cargoul japonez MV Wakashio, care a eşuat pe 25 iulie pe un recif la Pointe d’Esny, în sud-estul insulei, deversând cel puţin 1.000 de tone de combustibil în mare înainte de a se rupe în două, trei săptămâni mai târziu.


“Este trist că am pierdut doi membri ai echipajului remorcherului, iar alţi doi sunt în continuare daţi dispăruţi”, a spus premierul Jugnauth, după ce s-a deplasat la spital, unde alţi patru marinari care au supravieţuit au parte de îngrijiri medicale.

“Facem tot posibilul pentru a-i localiza” pe dispăruţi, a adăugat el, exprimându-şi susţinerea pentru familiile afectate.

Exista puţin ulei la bordul remorcherului, “dar nu există nici un risc de scurgere”, a dat asigurări prim-ministrul, precizând că a fost declanşată o anchetă.

Acest nou incident intervine în contextul în care premierul Jugnauth este sub o puternică presiune populară din cauza modului în care a gestionat catastrofa ecologică provocată de petrolierul MV Wakashio.

Combustibilul care s-a scurs în apele Oceanului Indian a poluat coasta, care cuprinde mai multe spaţii protejate ce adăpostesc păduri de mangrove şi specii ameninţate, şi care înainte era foarte apreciată de turişti pentru plajele cristaline.

Mulţi dintre cetăţenii din Mauritius cred că guvernul a acţionat cu întârziere în evaluarea riscului şi în eliminarea poluării.

Mai multe zeci de mii de persoane – până la 75.000 potrivit presei locale – au defilat sâmbătă pe străzile capitalei Port Louis. O astfel de manifestaţie nu a mai avut loc pe insula Mauritius de aproape 40 de ani, notează AFP.

Citește și: Trump nu are de gând să viziteze familia lui Jacob Blake

Prim-ministrul din Mauritius a declarat iniţial că nu a comis nicio greşeală şi a refuzat să-şi ceară scuze. Însă într-o alocuţiune televizată transmisă luni seară, el a dat asigurări că a “auzit revendicările” şi a anunţat deschiderea unei anchete publice privind naufragiul MV Wakashio.

Furia oamenilor a fost alimentată de descoperirea, în ultimele zile, a cel puţin 47 de delfini eşuaţi, morţi sau în agonie, la câţiva kilometri de locul naufragiului.

Primele constatări nu au arătat nicio urmă de hidrocarburi în organismul lor, potrivit autorităţilor. Însă rezultatele complete ale autopsiilor sunt încă aşteptate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

CNA prezintă dovezile din dosarul licitaţiilor trucate

Centrul Național Anticorupție prezintă probe în cazul perchezițiilor desfășurate în mai multe localități din R. Moldova într-un dosar penal pornit pentru abuz de serviciu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.