StiripesurseȘtirile zileiTaiwanul îşi SCHIMBĂ paşaportul

Taiwanul îşi SCHIMBĂ paşaportul

Publicat:

Guvernul taiwanez a publicat miercuri o imagine a copertei viitorului paşaport, care a fost reproiectat pentru a nu mai fi confundat cu paşaportul chinez, transmit Reuters şi dpa, potrivit agerpres.

Pe coperta noului paşaport taiwanez cuvântul ‘TAIWAN’ a fost extins, în timp ce numele oficial ‘REPUBLICA CHINEZĂ’, ce apare în partea de sus, a fost micşorat semnificativ.

Citeşte şi: Ruşii au testat cea mai mare bombă nucleară – VIDEO

Ministerul de Externe al Taiwanului va începe să emită paşapoarte cu noua copertă de la 1 ianuarie 2021.

Purtătorul de cuvânt al guvernului de la Taipei, Ting Yi-ming, a declarat într-o conferinţă de presă că noul design de paşaport a fost realizat pe baza unei rezoluţii adoptate în iulie de forul legislativ taiwanez şi are drept scop să se ”evite ca cetăţenii taiwanezi să fie confundaţi cu chinezii atunci când călătoresc în străinătate sau desfăşoară schimburi internaţionale”.


În aceeaşi conferinţă de presă, ministrul de externe taiwanez Joseph Wu a explicat că pe noul paşaport cuvântul ‘TAIWAN’ va ajuta străinii să identifice mai uşor ţara deţinătorului paşaportului.

El a adăugat că după izbucnirea pandemiei de COVID-19 multe ţări şi-au înăsprit controalele la frontieră şi că decizia schimbării copertei paşaportului are drept scop situaţiile în care deţinători de paşapoarte taiwaneze ar putea fi identificaţi din greşeală drept chinezi.

”De la începutul focarului de pneumonie în Wuhan în acest an, cetăţenii noştri au continuat să spere că putem da mai multă importanţă vizibilităţii Taiwanului, evitând ca lumea să creadă în mod eronat că ei sunt din China”, a declarat Joseph Wu în faţa presei.

Vezi și: O manifestație împotriva ‘cooperării’ lui Macron cu liderii locali a degenerat în ciocniri violente cu poliția din Beirut – VIDEO

În luna iulie, parlamentarii taiwanezi au solicitat de asemenea schimbarea numelui companiei aeriene naţionale, numită China Airlines, şi folosirea unor simboluri distincte pe aeronave, pentru a se semnala clar că această companie este din Taiwan. Ministrul taiwanez al transporturilor şi comunicaţiilor, Lin Chia-lung, responsabil pentru compania China Airlines, a precizat că această schimbare este în dezbatere.

Începând din 1949, Taiwanul are un guvern independent, dar China consideră insula parte a teritoriului său.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Seceta face prăpăd în satele din Moldova

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis o avertizare hidrologică pentru perioada 21 - 28 iulie. Potrivit meteorologilor, în perioada vizată, în...

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 07 bani. Dolarul...

Noii membri ai Guvernului au depus jurământul

Cabinetul de miniștri condus de Vasile Tofan a depus jurământul de învestitură, la o zi după ce a primit votul de încredere al Parlamentului....

CNAM a decontat peste jumătate de milion de lei pentru o singură intervenție cardiacă

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a alocat în luna iunie 15,1 milioane de lei pentru consumabile utilizate în intervenții chirurgicale complexe, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.