StiripesurseȘtirile zileiSteve McQueen deschide Festivalul de Film de la Londra cu pelicula...

Steve McQueen deschide Festivalul de Film de la Londra cu pelicula ‘Mangrove’

Publicat:

Cea de-a 64-a ediţie a Festivalului de Film de la Londra, care se desfăşoară în perioada 7-18 octombrie, în mare parte virtual, se va deschide cu premiera europeană a filmului “Mangrove”, prima dintr-o serie de cinci lungmetraje ale regizorului britanic Steve McQueen, au anunţat marţi organizatorii, relatează AFP, potrivit agerpres.

Spectatorii acestei ediţii, la finalul căreia premiile vor fi acordate de public şi nu de un juriu, vor putea participa “gratuit” la această “premieră europeană” în mai multe cinematografe partenere, a anunţat festivalul într-un comunicat.

Citește și: Washingtonul acuză China de HĂRȚUIREA jurnaliștilor străini

La cincizeci de ani după petrecerea faptelor, “Mangrove” prezintă povestea adevărată a unui grup de activişti de culoare, numit Mangrove 9, care s-a ciocnit cu poliţia din Londra în timpul unui protest din 1970, şi a mult mediatizatului proces care a urmat.

Acest film este primul dintr-o serie de cinci lungmetraje numite “Small Axe” pe care regizorul de culoare, câştigător al premiului Oscar pentru “12 ani de sclavie”, le-a creat pentru BBC.


Din cauza pandemiei de coronavirus, majoritatea filmelor vor fi disponibile numai online, accesibile oricui se conectează în Marea Britanie. Din cele 58 de lungmetraje prevăzute, nouă vor fi disponibile pentru vizionare atât în cinematografe, cât şi pe internet, şi doar patru – inclusiv “Mangrove” şi filmul de închidere, “Ammonite” de Francis Lee, – vor fi proiectate doar în cinematografe.

“Pentru a merge împreună cu această ediţie inovatoare destinată publicului, în acest an publicul va înlocui juriul oficial” pentru decernarea celor patru premii ale festivalului, au anunţat organizatorii.

Citește și: Rafael Correa NU scapă de închisoare! Curtea Supremă din Ecuador îi menține sentința grea

Pe lângă filmele de lung metraj, cele zece zile de festival vor oferi şi 36 de scurtmetraje, experienţe captivante folosind realitatea virtuală, filme clasice restaurate, precum şi mese rotunde.

Festivalul de Film de la Londra este organizat anual din 1956 de British Film Institute (BFI), o organizaţie nonprofit a cărei misiune este aceea de a promova cinematografia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.