StiripesurseȘtirile zileiIndia vrea să autorizeze URGENT un vaccin anticoronavirus

India vrea să autorizeze URGENT un vaccin anticoronavirus

Publicat:

India analizează autorizarea de urgenţă a unui vaccin împotriva noului coronavirus, în special pntru vârstnici şi persoane care lucrează în medii foarte riscante, în condiţiile în care numărul infecţiilor din ţară a depăşit 4,75 de milioane, transmite Reuters, potrivit news.ro.

În ultima lună, India a raportat zilnic peste 1.000 de decese din cauza Covid-19, iar numărul total de morţi provocate de această boală este de 78.586, potrivit celor mai recente date. La nivel global, numai Statele Unite au un număr mai mare de infecţii cu noul coronavius, dar de la jumătatea lunii august India înregistrează un număr mai mare de cazuri zilnice.

Citeşte şi: Iranul a pus în funcţiune peste 1000 de centrifuge nucleare

”India analizează autorizarea de urgenţă a vaccinării împotriva Covid-19. Dacă va exista un consens, am putea să luăm decizia, în special în cazul persoanelor vârstnice şi a oamenilor care lucrează în medii cu risc ridicat”, a declarat ministrul Sănătăţii, Harsh Vardhan.

Vardhan a spus că programul studiilor clinice de fază a 3-a va fi scurtat prin acordarea autorizaţiei de urgenţă. Dar a subliniat că în studiile clinice nu vor exista scurtături şi că vaccinul va fi distribuit numai atunci când guvernul se va putea asigura că este sigur şi eficace.


El a mai spus că nu a fost stabilită o dată pentru lansarea unui vaccin, dar a adăugat că rezultatele studiilor clinice ar trebui să fie clare în primul trimestru al anului 2021.

Citeşte şi: Al doilea val de coronavirus obligă mapamondul să revină la măsurile de izolare

Duminică, Ministerul Sănătăţii a raportat 94.372 de cazuri noi de Covid-19 şi 1.114 decese.

Numărul mare de cazuri de Covid-19 a îngreunat eforturile guvernului de a relansa economia, care în perioada aprilie-iunie s-a contractat cu 23,9%.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Doi foști funcționari fiscali, condamnați pentru trafic de influență

Doi foști angajați ai Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS) au fost condamnați pentru trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit...

CEC a respins inițiativa unor locuitori din comuna Coșnița care vor din nou referendum pentru revocarea primarului

Un grup de locuitori din comuna Coșnița, raionul Dubăsari, a încercat să inițieze din nou un referendum local pentru revocarea primarului, însă Comisia Electorală...

Acordarea ajutorului de stat, reglementată printr-o nouă lege

Procesul de acordare a ajutorului de stat pentru întreprinderile din Republica Moldova va deveni mai transparent, mai clar și mai previzibil. Noile reguli sunt...

Presa ucraineană, despre drona doborâtă în Buzău: A pătruns cel mai adânc în spațiul aerian al României. Rusia ataca Odesa în acel moment

Publicația ucraineană Kiev Post scrie că drona doborâtă vineri de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române în județul Buzău a pătruns mult mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.