StiripesurseȘtirile zileiBiden menţine avansul în preferinţele de vot faţă de Trump

Biden menţine avansul în preferinţele de vot faţă de Trump

Publicat:

Joseph Biden, candidatul Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial din Statele Unite, are un avans de 9% în preferinţele de vot în raport cu preşedintele Donald Trump, membru al Partidului Republican, conform unui sondaj publicat miercuri, scrie mediafax.

Joseph Biden este creditat cu 50% din intenţiile de vot înaintea scrutinului prezidenţial din noiembrie, în timp ce Donald Trump este la nivelul de 41%, potrivit unui sondaj efectuat de Ipsos/Reuters în perioada 11-15 septembrie. Trei la sută dintre alegători preferă un al treilea candidat, iar restul sunt încă nehotărâţi.

Citește și : Siria reacţionează după ce Trump a mărturisit că a luat în considerare ‘eliminarea’ lui al-Assad

Sondajul sugerează că Joseph Biden, fost vicepreşedinte al SUA în timpul mandatelor preşedintelui Barack Obama, va obţine majoritatea voturilor la nivel naţional în scrutinul prezidenţial din 3 noiembrie. Totuşi, 9% dintre alegători sunt încă nehotărâţi, iar voturile lor vor fi decisive pentru rezultatul alegerilor. Obţinerea majorităţii voturilor la nivel naţional nu înseamnă neapărat câştigarea alegerilor, în contextul sistemului electoral federal din SUA. Donald Trump a câştigat scrutinul prezidenţial în 2016, deşi Hillary Clinton obţinuse majoritatea voturilor la nivel naţional.

Potrivit sondajului, 45% dintre americani consideră că Donald Trump este candidatul potrivit pentru relansarea economiei, iar 36% îl preferă pe Joe Biden la acest capitol.


Citește și : Rusia a încheiat un nou acord pentru testarea vaccinului Sputnik-V în străinătate

Sondajul Ipsos/Reuters a fost efectuat online, pe un eşantion reprezentativ de 1.358 de persoane, având o marjă de eroare de 4%.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mercedesul care a intrat într-o stație de așteptare la Durlești – ridicat de Poliție. Șoferul este căutat

Șoferul care a intrat cu un Mercedes într-o stație de așteptare a transportului public la Durlești este căutat de polițiști după ce a părăsit...

Sindicatele cer majorarea salariilor

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită oficial Cancelariei de Stat și Ministerului Finanțelor revizuirea proiectului de reformă a sistemului unitar de salarizare...

Caz revoltător la Soroca. Un minor – abuzat sexual în prezența altor copii

Un băiat de nouă ani, ar fi fost impus de un alt copil de 11 ani  să facă sex oral în prezența altor copii,...

MAN nu va participa la consultările pentru identificarea candidaturii la șefia Guvernului

Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) nu va participa la consultările de la Președinție pentru identificarea candidaturii viitorului prim-ministru. Citește și: Tarifele la gaz ar putea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.