StiripesurseExterneUn uragan rar face ravagii în paradisul insulelor elene - VIDEO

Un uragan rar face ravagii în paradisul insulelor elene – VIDEO

Publicat:

Inundaţii şi ploi torenţiale, care au provocat întreruperi de electricitate, s-au abătut vineri asupra Insulelor Ionice, lovite de un rar uragan mediteranean, cunoscut sub denumirea de ”medicane”, fiind însoţit de rafale de vânt cu viteze de până la 117 km/h, potrivit Protecţiei Civile elene, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Copacii cad peste tot”, a declarat prefectul Insulelor Ionice, Rodi Kratsa, pentru televiziunea de stat. Însă pe aceste insule, precum Zakynthos şi Kefalonia, situate în vestul Greciei şi la est de Italia, nu au fost deocamdată înregistrate victime.

Citeşte şi: Preşedintele kosovar îl decorează pe Trump


Uraganul, denumit Ianos, “urmează să lovească vestul (Greciei) cu aceeaşi intensitate pentru încă 6-9 ore şi apoi să înceapă să se deplaseze către sud”, a adăugat Kratsa.

Două zboruri Ryanair programate să ajungă pe insula Kefalonia au fost redirecţionate către Atena, iar legăturile maritime pentru şi către insulă au fost întrerupte.

Insulele Itaca şi Zakynthos au fost, de asemenea, afectate de întreruperi de electricitate şi circulaţia pe o parte din drumuri a fost întreruptă, în timp ce Corfu şi Lefkada au fost afectate, într-o măsură mai mică, de intemperii.

Citeşte şi: Trump vrea o comisie pentru promovarea ‘educaţiei patriotice’

O barcă de agrement elveţiană ancorată în Itaca a fost luată de valuri, însă cei doi pasageri de pe ambarcaţiune au reuşit să ajungă la ţărm, potrivit agenţiei de presă elene ANA. O altă barcă s-a scufundat în portul Zakynthos, însă pasagerii săi – belgieni – sunt teferi şi nevătămaţi, a mai spus Kratsa.

Uraganul Ianos este aşteptat să ajungă în Peninsula Peloponez vineri seara.

Grecia a fost lovită de un uragan în 2018, care a provocat moartea a două persoane pe insula Evia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România

Pericolul în Marea Neagră crește. Zona Economică Exclusivă, unde se află și zăcământul Neptun Deep, nu e protejată de Articolul 5 din Tratatul Alianței...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.