StiripesurseȘtirile zilei30 de parlamentari din India, depistați cu Covid-19

30 de parlamentari din India, depistați cu Covid-19

Publicat:

Sesiunea parlamentară din India, care a început săptămâna aceasta, va fi probabil scurtată, după ce 30 de parlamentari au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus, au spus doi înalţi oficiali ai parlamentului, potrivit mediafax.

Parlamentul indian s-a întrunit pentru prima dată în şase luni pe 14 septembrie şi urma să funcţioneze până la 1 octombrie. „De la începutul sesiunii, numărul cazurilor pozitive a crescut, astfel încât guvernul se gândeşte să reducă sesiunea”, a spus unul dintre oficiali.

Citește și : Zonă de carantină amenajată în Iordania pentru animalele infectate cu COVID-19

De asemenea, guvernul a decis efectuarea de teste zilnice pentru jurnaliştii care intră în parlament.

Printre parlamentarii care au fost infectaţi se numără Nitin Gadkari, ministrul autostrăzilor şi întreprinderilor mici din cabinetul primului ministru Narendra Modi.


India a înregistrat 93.337 de noi infecţii în ultimele 24 de ore, cel mai mare număr de cazuri din ultima lună în lume, potrivit unui bilanţ al Reuters.

Citește și : Frontierele SUA cu Mexic şi Canada rămâne închise până la 21 octombrie

India este a doua ţară ca număr de cazuri după Statele Unite, cu un total de 5,3 milioane. 1.247 de persoane au murit în ultimele 24 de ore, ducând numărul total al deceselor la 85.619, arată datele guvernamentale publicate sâmbătă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.