StiripesurseȘtirile zileiUn bloc de locuințe S-A PRĂBUȘIT în India (VIDEO)! Sunt morți...

Un bloc de locuințe S-A PRĂBUȘIT în India (VIDEO)! Sunt morți și răniți!

Publicat:

Zece persoane au fost ucise în prăbuşirea unei clădiri rezidenţiale cu trei etaje luni, înaintea zorilor, în India, potrivit mass-media locale, în timp ce un oficial al agenţiei pentru dezastre a declarat că alte 25 ar fi prinse sub dărâmături, informează Reuters şi France Presse, potrivit agerpres.

Accidentul a avut loc în jurul orei 03.40 (22.10 GMT duminică) la Bhiwandi, un oraş în apropiere de capitala financiară a ţării, Mumbai.

Citește și : Preşedintele Columbiei lansează un apel la acţiune contra lui Maduro pentru ‘crimele sale împotriva umanităţii’

Televiziunea a arătat imagini cu un câine de salvare alergând peste dărâmăturile clădirii din Bhiwandi, la periferia oraşului Mumbai. Partenerul Reuters, ANI, l-a citat pe purtătorul de cuvânt al corporaţiei municipale Bhiwandi declarând că opt persoane au murit. ANI a anunţat de asemenea că un copil a fost salvat.


“Zece persoane au murit, am salvat 11 persoane”, a declarat la rândul său un responsabil al municipalităţii Thane, de care aparţine Bhiwandi, citat de AFP.

Citește și : Circa 9000 de migranţi din insula Lesbos s-au mutat într-o tabără de corturi

Satya Pradhan, şeful Forţei Naţionale de Răspuns la Dezastre (NDRF), a declarat într-o postare pe Twitter că 20-25 de persoane ar fi rămas prinse sub dărâmături şi că mai multe echipe de salvare au fost trimise la faţa locului.

Prăbuşirea unor clădiri este ceva obişnuit în India, în special în timpul ploilor musonice sezoniere între iunie şi septembrie, din cauza construcţiilor vechi şi adesea ilegale. Nu a fost oferit imediat niciun motiv pentru ultimul incident din Bhiwandi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.