StiripesurseȘtirile zileiNicaragua îi obligă pe toți corespondenții de presă să se înregistreze...

Nicaragua îi obligă pe toți corespondenții de presă să se înregistreze ca AGENȚI STRĂINI

Publicat:

Un proiect de lege depus marţi de deputaţi ai partidului preşedintelui Daniel Ortega prevede înregistrarea corespondenţilor de presă, inclusiv a celor din Nicaragua, ca “agenţi străini”, supuşi unei supravegheri strânse şi restricţionării drepturilor lor civile, relatează miercuri France Presse, potrivit agerpres.

Acest proiect de text, care vizează în special ONG-urile pentru drepturile omului şi organizaţiile politice ce primesc finanţare din străinătate, a stârnit critici puternice în rândul oponenţilor şi asociaţiilor de jurnalişti care văd în el un atac asupra libertăţii de exprimare şi de informare.

Citește și: Macron și Erdogan au discutat la telefon despre situația din Mediterana de Est

Proiectul de lege intenţionează “să stabilească un cadru juridic pentru persoanele fizice sau juridice dependente de interese şi finanţări străine şi care se dedau amestecului în afacerile interne ale ţării”.

Organizaţiile, asociaţiile sau persoanele fizice şi juridice, străine sau având cetăţenia nicaraguană şi care îndeplinesc aceste criterii vor trebui să se înregistreze la Ministerul de Interne ca “agenţi străini”, prevede textul.


Sunt vizaţi în mod special cei care “realizează servicii de relaţii publice, angajaţi ai serviciilor de informaţii sau consultanţi politici (…) în interesele guvernelor, companiilor sau asociaţiilor străine”.

Odată înregistrate ca “agenţi străini”, persoanele în cauză vor trebui “să se abţină (…) de a interveni în afaceri sau chestiuni de politică internă”, adaugă textul.

Guvernul preşedintelui Ortega are o majoritate absolută în parlament, care acum trebuie să înscrie proiectul de lege pe agenda dezbaterilor sale.

“Acest proiect de lege ar împiedica libertatea de exprimare, dreptul la muncă al celor care colaborează cu agenţii de informaţii şi cu mass-media străine”, a denunţat profesorul Alfonso Malespin de la Universitatea Centroamericană (UCA).

Proiectul de lege “îi privează pe jurnaliştii din Nicaragua de dreptul de a informa şi de a-şi da avizul cu privire la afacerile interne ale propriei ţări, sub pedeapsa sancţiunilor penale”, a asigurat profesorul Malespin.

“A califica un jurnalist ca agent străin înseamnă a spune că este agent al CIA” sau al Statelor Unite. “Înseamnă să pregăteşti terenul ca el să fie ţinta uşoară a represaliilor”, a insistat academicianul.

Citește și: Ziua Independenţei a fost marcată în Bulgaria de protestele anticorupție

Scriitoarea Gioconda Belli a denunţat pe contul său de Twitter “o încălcare a drepturilor nicaraguanilor, în timp ce puterea îşi arogă dreptul de a-i numi ‘agenţi străini’, un calificativ implicând de fapt negarea condiţiei lor de cetăţean”.

Pentru oponenţi, acest proiect de lege îşi propune să reducă la tăcere presa şi opoziţia în perspectiva viitoarelor alegeri prezidenţiale şi legislative programate pentru noiembrie 2021. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cel mai veninos șarpe din R. Moldova nu a mai fost văzut de aproape 50 de ani

În Republica Moldova trăiesc opt specii de șerpi, însă doar două dintre acestea sunt veninoase. Specialiștii susțin că riscul întâlnirii celui mai periculos șarpe...

Președintele României a făcut o”greșeală uriașă” când a atacat la CCR proiectul de lege privind cota de vânătoare a urșilor (Botond Csoma)

Csoma Botond, deputat în Parlamentul României şi purtător de cuvânt al UDMR, susţine că şeful statului a făcut o "greşeală uriaşă" când a contestat...

VIDEO Incendiu într-un centru comercial din Căușeni

Un incendiu a izbucnit ieri seară într-un centru comercial din orașul Căușeni. La fața locului au intervenit mai multe echipaje de salvatori și pompieri,...

Trafic rutier ÎNCHIS pe mai multe străzi din Chişinău

Traficul rutier pe str. Burebista, tronsonul cuprins între bd. Dacia și str. Sarmizegetusa, va fi suspedat pe 11 iunie, ora 22:00, până pe 12...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.