StiripesurseȘtirile zileiSHOW made in USA! În prima dezbatere televizată, Trump și Biden...

SHOW made in USA! În prima dezbatere televizată, Trump și Biden s-au certat ca doi copii în curtea școlii

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump şi-a croit drum cu buldozerul prin prima dezbatere electorală cu rivalul său democrat Joe Biden, cele 90 de minute ale confruntării fiind marcate de insulte şi întreruperi repetate din partea lui Trump, relatează Reuters, potrivit agerpres. Trump nu a ratat ocazia de a-i acuza pe democraţi că încearcă să fure alegerile din noiembrie.

Moderatorul Chris Wallace nu a reuşit deloc să aibă control asupra dezbaterii, liderul de la Casa Albă ignorându-i în mod repetat apelurile de a-l lăsa şi pe Biden să vorbească. Cei doi rivali au vorbit unul peste altul şi şi-au aruncat insulte, într-un meci de box politic captivant, dar care nu a permis niciunuia dintre ei să-şi impună punctul de vedere, scrie Reuters.

Citește și: Autorităţile din Belarus AU ÎNCHIS principalul site de știri

La un moment dat, un Biden exasperat a izbucnit, după ce fusese întrerupt de mai multe ori de Trump: “N-ai de gând să taci, omule? Nu e deloc o atitudine prezidenţială”.


Wallace a încercat zadarnic să-l domolească pe Trump, care nu a ţinut cont de limitele de timp prevăzute de formatul dezbaterii şi a vorbit în timpul lui Biden.

“Cred că această ţară ar avea mai mult de câştigat dacă amândoi aţi putea vorbi fără întreruperi. Vă rog, domnule, să permiteţi acest lucru”, a spus Wallace.

După ce Trump a replicat că ar trebui să-i spună la fel şi lui Biden, Wallace l-a atenţionat totuşi: “Sincer, dumneavoastră întrerupeţi mai mult”.

Aproximativ 1,4 milioane de americani votaseră deja până marţi seara, la ora dezbaterii, care pentru Trump a reprezentat una din puţinele şanse rămase de a schimba traiectoria unei curse pe care majoritatea sondajelor de opinie arată că o va pierde, o majoritate a americanilor dezaprobând modul în care a gestionat pandemia de coronavirus şi protestele împotriva nedreptăţilor rasiale.

Citește și: Disney DĂ AFARĂ 28.000 de angajaţi

Biden se bucură de un avantaj semnificativ în faţa lui Trump în sondajele de opinie la nivel naţional, deşi sondajele din statele-cheie, care vor decide alegerile, indică o competiţie mai strânsă.

E greu de spus dacă dezbaterea de marţi a putut schimba ceva în orientarea electoratului.

Citește și: Cleveland a găzduit prima dezbatere între Joe Biden și Donald Trump

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un meteorit selenar găsit în Africa prezintă urmele unui impact care a topit suprafaţa Lunii

Un meteorit selenar rar, găsit în Africa, conţine dovezi ale unui "eveniment de impact" necunoscut anterior, care a zguduit Luna acum aproximativ 3,5 miliarde...

Alternative pentru exportatorii care îşi vând produsele în Rusia și Belarus

Republica Moldova trebuie să sprijine producătorii autohtoni, care încă continuă să exporte în Rusia și Belarus, să identifice noi piețe de desfacere în contextul...

Moldelectrica a revenit pe profit anul trecut

Întreprinderea de stat Moldelectrica a încheiat anul 2025 cu un profit net de aproape 108 milioane de lei, după pierderi de 36,4 milioane de...

Fenomenul El Nino îşi face simţită prezenţa în Pacific ; ar putea fi cel mai intens din ultimele decenii

Serviciul australian de meteorologie a avertizat că în Pacificul tropical s-a format un fenomen meteorologic de tip El Nino, care s-ar putea intensifica, devenind...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.