StiripesurseȘtirile zileiNawaf al-Ahmed Al Sabah a depus jurământul ca emir al Kuweitului

Nawaf al-Ahmed Al Sabah a depus jurământul ca emir al Kuweitului

Publicat:

Prinţul moştenitor Nawaf al-Ahmed Al Sabah (foto) a depus miercuri jurământul ca şef de stat al Kuweitului, urmându-i la putere fratelui său vitreg, emirul Sabah al-Ahmed al-Sabah, decedat marţi în Statele Unite, la vârsta de 91 de ani, transmite dpa, potrivit agerpres.

Cabinetul kuweitian îl desemnase pe Nawaf, în vârstă de 83 de ani, ca noul emir la scurt timp după decesul fostului suveran într-un spital american.

Citește și: Disney DĂ AFARĂ 28.000 de angajaţi

Corpul neînsufleţit al lui Sabah urmează să ajungă în Kuweit miercuri. La funeralii vor participa doar rudele, din motive de siguranţă sanitară, a anunţat Casa Regală.

Nawaf a rostit în faţa parlamentului jurământul cu cuvintele: ‘Jur pe Atotputernicul Allah să respect Constituţia şi legile statului, să apăr libertăţile, interesele şi proprietăţile poporului şi să asigur independenţa şi integritatea teritorială a ţării’. În discursul ţinut ulterior, el a deplâns moartea fostului emir, pe care l-a descris ca pe un simbol etern, care a dat multe patriei şi naţiunii sale.


Sabah ‘a lăsat o moştenire plină de realizări la nivel local, arab, islamic şi internaţional’, a spus Nawaf. ‘Iubita noastră naţiune se confruntă cu o situaţie delicată şi cu probleme periculoase, iar singurul mod de a trece peste acestea şi de a le supravieţui este prin unitate şi eforturi concentrate’, a arătat el.

Printre problemele Kuweitului se numără poziţia într-o regiune turbulentă, marcată de rivalitatea dintre Arabia Saudită şi Iran şi de conflictul diplomatic între Qatar şi blocul condus de saudiţi, precum şi scăderea preţului petrolului, principala resursă a ţării.

Citește și: Autorităţile din Belarus AU ÎNCHIS principalul site de știri

Nawaf fusese desemnat prinţ moştenitor în 2006, la scurt timp după numirea lui Sabah ca emir.

Născut la 25 iunie 1937 în capitala Kuweitului, Nawaf al-Ahmed Al Sabah şi-a început cariera politică înainte de a împlini 30 de ani, ca guvernator al provinciei Hawalli. Ulterior, a deţinut mai multe portofolii de ministru – interne, apărare şi probleme sociale, înainte de a ajunge prinţ moştenitor. Potrivit site-ului său de internet, are cinci copii. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.