StiripesurseȘtirile zileiBolsonaro îl atacă pe Biden după 'ameninţările laşe' în legătură cu...

Bolsonaro îl atacă pe Biden după ‘ameninţările laşe’ în legătură cu Pădurea Amazoniană

Publicat:

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a reacţionat furios miercuri la apelul candidatului democrat din alegerile prezidenţiale din SUA, Joe Biden, la un efort global de a oferi Braziliei 20 de miliarde de dolari pentru a pune capăt defrişării Pădurii Amazoniene, iar în caz contrar să fie supusă unor “consecinţe economice” nespecificate, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Bolsonaro a scris pe Facebook că a interpretat afirmaţia lui Biden, făcută în timpul dezbaterii televizate de marţi noapte cu candidatul republican Donald Trump, ca o ameninţare cu sancţiuni economice dacă Brazilia nu ar accepta oferta.

Citește și : România este din nou arătată cu degetul în raportul Comisiei Europene

El a postat în portugheză şi engleză că nu acceptă “mită” sau “ameninţări laşe”.

Bolsonaro a precizat că Brazilia ia măsuri în privinţa defrişărilor şi a reluat opinia conform căreia interesul străin în Amazon este motivat financiar şi reprezintă o încercare de a submina suveranitatea Braziliei.


“Lăcomia unor ţări faţă de Amazon este un lucru binecunoscut”, a spus preşedintele brazilian.

“Totuşi, demonstrarea explicită a acestei lăcomiei de către cineva care candidează pentru preşedinţia ţării sale este un semnal clar de dispreţ faţă de o coexistenţă cordială şi fructuoasă între două naţiuni suverane”, a adăugat el.

La alegerile din noiembrie din SUA, Biden candidează împotriva preşedintele republican Donald Trump. Bolsonaro îl admiră deschis pe Trump şi a încercat să construiască o alianţă între Brazilia şi administraţia americană, cei doi lideri căutând o aprofundare a legăturilor comerciale.

La dezbaterea tensionată de marţi, Biden a spus că Brazilia oferă un exemplu despre cum Trump “nu are nicio legătură cu politica externă”.

“Pădurile tropicale din Brazilia sunt doborâte”, a spus Biden.

Citește și : Comisia Europeană pune la colţ Polonia şi Ungaria

“Aş strânge şi m-aş asigura că ţări din toată lumea ar aduna 20 de miliarde de dolari şi aş spune: ‘Uitaţi 20 de miliarde de dolari. Opriţi-vă din defrişări. Iar dacă nu o veţi face, veţi suferi consecinţe economice semnificative'”, a declarat candidatul democrat la alegerile din SUA.

Datele oficiale arată că o zonă aproximativ de dimensiunea Libanului a fost defrişată în Amazon în 2019, un record pentru ultimii 11 ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Deputații se întrunesc joi în ședință plenară: zeci de proiecte pe ordinea de zi

Deputații se vor întruni joi, 23 iulie, în ședință plenară, după ce Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi. Pe agenda Legislativului...

Moldova și Germania simplifică recunoașterea reciprocă a actelor oficiale

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în...

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg e-Dosarul și ședințele prin videoconferință

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg instrumentele digitale, inclusiv sistemul informațional e-Dosar judiciar și ședințele de judecată prin videoconferință, după ce Guvernul a...

Maia Sandu trasează o direcţie clară noului guvern: ‘este obligat să alinieze Moldova la standardele europene’

Președinta Maia Sandu a declarat că noul Guvern „este obligat să consolideze securitatea și statul de drept în țară, să continue să alinieze Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.