StiripesurseȘtirile zileiGoogle va investi 1 miliard de dolari în parteneriate cu editori...

Google va investi 1 miliard de dolari în parteneriate cu editori de presă

Publicat:

Sundar Pichai, CEO-ul Google, a anunţat joi, prin intermediul unui mesaj online, că gigantul american din industria internetului va investi 1 miliard de dolari în parteneriate cu editori de presă din lumea întreagă, informează AFP, potrivit agerpres.

“Acest angajament financiar (…) va remunera editorii pentru a crea şi a selecţiona conţinuturi de înaltă calitate”, pentru “o experienţă” a informării online, a scris directorul general al companiei. El precizează că noul produs dezvoltat şi propus de Google va fi mai întâi disponibil pe Google News pentru dispozitive mobile cu sistem de operare Android, apoi pe Google News pentru dispozitive iOS (sistemul de operare al dispozitivelor mobile create de grupul Apple).

Citește și : FBI strânge cooperarea cu agenţiile de spionaj pentru combaterea hackerilor

Pe termen lung, Google News Showcase va fi de asemenea implementat pentru căutările standard (Google Search) şi pe Google Discover, fluxul de informaţii personalizate propus de Google.

Potrivit lui Sundar Pichai, Google a semnat deja acorduri pentru aceste conţinuturi noi, regrupate în “Google News Showcase”, cu aproape 200 de editori din Germania, Brazilia, Argentina, Canada, Regatul Unit şi Australia.


Dintre acei editori, Google a citat în special Der Spiegel, Stern, Die Zeit, Folha de S. Paulo, dar şi editori de anvergură locală, precum El Litoral, GZH, WAZ şi SooToday.

De asemenea, Google este pe cale să negocieze acorduri în alte ţări, precum India, Belgia şi Olanda, a precizat Sundar Pichai.

CEO-ul grupului american nu a menţionat Franţa în acel mesaj publicat pe blogul companiei, în contextul în care Google s-a angajat în această ţară într-o serie de negocieri dificile cu editorii de presă în ceea ce priveşte drepturile conexe (legate de drepturile de autor, n.r.)

Dar, potrivit lui Sebastien Missoffe, directorul Google France, viitorul produs online Google News Showcase face parte din rândul subiectelor abordate în cadrul acestor discuţii în curs de desfăşurare.

Citește și : Rusia ajunge la aproape 9.000 de infectări zilnic

Potrivit lui Sundar Pichai, Google News Showcase va fi constituit din spaţii dedicate, care vor permite editorilor participanţi “să îşi organizeze” articolele, pentru a le aduce “mai multă profunzime şi context” graţie unor cronologii, colaje de prezentare, articole asociate.

“Vor urma şi alte elemente componente, precum video, audio şi rezumate zilnice”, a adăugat Sundar Pichai.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.