StiripesurseSintezeNou record de contagieri în Israel, aproape 9.000 în 24 de...

Nou record de contagieri în Israel, aproape 9.000 în 24 de ore

Publicat:

Israelul a înregistrat miercuri un nou record de contagieri zilnice cu COVID-19, aproape 9.000 de cazuri, în pofida izolării decretate la nivel naţional în urmă cu aproape două săptămâni, relatează EFE, potrivit agerpres.

Ministerul Sănătăţii a anunţat joi cea mai înaltă cifră de contagieri în ultimele 24 de ore, 8.919, după realizarea a peste 68.000 de teste.

Citește și : FBI strânge cooperarea cu agenţiile de spionaj pentru combaterea hackerilor

Rata infectării este foarte ridicată în această ţară de 9 milioane de locuitori. Aproximativ 13,6% din rezultate sunt pozitive, un procent care aproape se dublează în cazul populaţiilor ultraortodoxe.

Numărul total al contagierilor în ţară este în creştere şi se apropie de un sfert de milion, dintre care 69.000 sunt active în acest moment.


În total, 810 dintre pacienţii spitalizaţi sunt în stare gravă – 206 dintre ei conectaţi la ventilatoare – depăşind astfel pragul de 800 de pacienţi gravi pe care autorităţile l-au marcat cu linie roşie pentru sustenabilitatea sistemului sanitar.

Numărul deceselor a crescut deja la 1.571, dintre care o treime s-au înregistrat în ultima lună.

Spitalele nu sunt încă în pragul colapsului, dar capacitatea lor este pusă sub o mare presiune, iar autorităţile sanitare se tem că nu vor putea face faţă creşterii afluxului de bolnavi, potrivit ziarului digital Times of Israel.

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a cerut ca spitalele să se pregătească unei eventuale creşteri a numărului de pacienţi în stare gravă cu până la 5.000, de şase ori mai mult decât capacitatea lor normală.

Citește și : Rusia ajunge la aproape 9.000 de infectări zilnic

Cabinetul de criză pentru gestionarea pandemiei a decis miercuri să prelungească starea de izolare până la 14 octombrie, iar premierul Netanyahu a avertizat că unele dintre restricţii ar putea fi prelungite timp de mai multe luni, “inclusiv un an”.

Autorităţile vor să evite greşeala comisă în primul val al pandemiei, când au dispus o flexibilizare prea rapidă a restricţiilor care a dus la declanşarea unui al doilea val de coronavirus, mai puternic decât cel iniţial.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.