StiripesurseȘtirile zileiCentrul periculosului uragan Delta a atins uscatul în Mexic

Centrul periculosului uragan Delta a atins uscatul în Mexic

Publicat:

Centrul periculosului uragan Delta, clasat la nivelul 4 pe scara Saffir-Simpson, a atins miercuri uscatul în dreptul municipiului mexican Puerto Morelos, din statul Quintana Roo, în peninsula Yucatan, relatează EFE, potrivit agerpres.

Potrivit Comisiei naţionale a apelor (Conagua) din Mexic, ochiul uraganului a atins uscatul la 5:30 ora locală.

Citește și : Jurnalistul Can Dundar a fost declarat FUGAR

Centrul Naţional pentru Uragane (NHC) din Miami a avertizat că uraganul Delta este însoţit de vânturi de 195 km/oră.

“Fiţi precauţi! La ora 5:30, centrul #Uragan #Delta a ajuns pe uscat în apropiere de Puerto Morelos, #QuintanaRoo”, notează Conagua pe contul său de Twitter.


Potrivit surselor, uraganul a adus deja ploi torenţiale în peninsula Yucatan şi este însoţit de vânturi de între 150 şi 240 de km/h.

Se aşteaptă ca valurile în zonă să ajungă la între 5 şi 9 metri înălţime şi ca o maree cu valuri de între 1 şi 2 metri să lovească nordul localităţii Quintana Roo.

Guvernul mexican a făcut apel la populaţie să nu iasă din case şi să urmărească măsurile înscrise pe site-urile oficiale ale instituţiilor.

Circa 41.000 de turişti aflaţi în statul Quintana Roo din sudul Mexicului au fost evacuaţi rapid pe măsură ce uraganul se apropia, potrivit unui mesaj televizat al guvernatorului acestui stat, Carlos Joaquin.

Roberto Cintron, preşedinte al Asociaţiei Hoteliere din Cancun, Puerto Morelos şi Isla Mujeres, a declarat că dintre cei 41.000 de turişti evacuaţi din aceste staţiuni, 85% sunt mexicani, iar restul sunt străini, în principal americani.

Citește și : Germania și partenerii din UE pregătesc un răspuns comun la otrăvirea lui Aleksei Navalnîi

În faţa pericolului pe care îl reprezintă uraganul pentru zona de nord din Quintana Roo a fost instalat la Cancun, Centrul comandamentului pentru protecţie civilă, condus de Jose Rafael Ojeda.

Acesta a subliniat că ochiul uraganului Delta are un diametru de aproape 9 kilometri, iar stratul noros care îl înconjoară are un diametru de aproape 1.000 de kilometri.

Ulterior Delta a fost retrogradat la categoria 3.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

Încă un personaj asociat cu Jeffrey Epstein a fost găsit mort

Daniel Siad, un agent de casting pentru fotomodele care avea legături cu defunctul infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, a fost găsit mort la domiciliul...

Peste 60 de copii au aflat la BNM despre importanța deciziilor financiare responsabile

Peste 60 de copii cu vârste între 7 și 10 ani au aflat, la Banca Națională a Moldovei, despre rolul unei bănci centrale și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.