StiripesurseȘtirile zileiDonald Trump a revenit în Biroul Oval

Donald Trump a revenit în Biroul Oval

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a revenit miercuri la muncă în Biroul Oval, la şase zile după ce a fost testat pozitiv pentru COVID-19, ceea ce ridică întrebări cu privire la riscurile de contaminare, transmite AFP, potrivit agerpres.

Comportamentul preşedintelui SUA, care a părăsit spitalul luni seară, atrage atenţia în mod deosebit în contextul în care se înmulţesc cazurile de COVID-19 la Casa Albă.

Citește și : Germania și partenerii din UE pregătesc un răspuns comun la otrăvirea lui Aleksei Navalnîi

Preşedintele a fost informat despre stadiul discuţiilor privind planul de asistenţă pentru economie şi despre înaintarea uraganului Delta, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul său de cuvânt Brian Morgenstern.

Imediat după întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump, criticat încă de la începutul pandemiei pentru mesajele sale neclare şi aproximative, a stârnit deja controverse. Imediat după ce a coborât din elicopter, liderul american a urcat treptele către balconul reşedinţei sale unde şi-a scos masca şi a ridicat mâinile cu degetele mari în sus, într-un gest ciudat de sfidare.


Citește și : Jurnalistul Can Dundar a fost declarat FUGAR

“Nu vă temeţi de COVID”, a scris Donald Trump pe Twitter din spital luni, provocând consternare în comunitatea medicală.

SUA au depăşit recent pragul a 210.000 de decese provocate de pandemia noului coronavirus.

În medie, în ultima săptămână, 700 de persoane au murit zilnic din cauza COVID-19 în SUA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

Pașaportul moldovenesc, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc este pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume. Cetățenii Republicii Moldova pot călători în 120 de destinații fără...

Victoria Belous, din nou la conducerea Finanțelor

Victoria Belous, care a depus jurământul în calitate de ministră a Finanțelor în cadrul Guvernului condus de Vasile Tofan, a declarat că se întoarce...

Gaidarji îl invită pe Tofan în prima vizită oficială la Comrat: ‘Avem șansa unui nou început’

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, îl invită pe premierul Vasile Tofan să efectueze prima sa vizită oficială în autonomie. Într-un mesaj public,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.