StiripesurseȘtirile zileiDupă ce a învins COVID-ul, cel mai populat oraş din Noua...

După ce a învins COVID-ul, cel mai populat oraş din Noua Zeelandă revine la normalitate

Publicat:

Auckland, cel mai populat oraş din Noua Zeelandă, cu 1,7 milioane de locuitori, a revenit joi la normalitate după ce a emis două decrete ce au impus izolarea populaţiei la domiciliu şi după ce a depăşit focarul de COVID-19 detectat la jumătatea lunii august, relatează EFE, potrivit agerpres.

Locuitorii oraşului, care a fost plasat miercuri la miezul nopţii la nivelul de alertă cel mai scăzut (1 pe o scară de 4), acelaşi ca şi în restul ţării, şi-au recuperat complet libertatea de mişcare şi de circulaţie.

Vezi și: Kamala Harris și Mike Pence au făcut SHOW pe gustul americanilor – VIDEO

Autorităţile locale au anunţat luni că focarul din Auckland a fost controlat după ce nu au mai fost detectate contagieri locale legate de acest focar, care a fost epicentrul celui de-al doilea val de COVID-19 timp de peste o săptămână, şi au anunţat ridicarea restricţiilor începând de joi.

Locuitorii din Auckland nu mai sunt obligaţi să menţină măsurile de distanţare fizică, iar reuniunile de persoane pot avea loc cu limitele impuse, printre alte măsuri.


“Multă lume este afară: studenţii se întorc la universităţi şi biblioteci, iar lumea în Albert Park”, a scris pe Twitter Rosanne, o bibliotecară din Auckland. “Oare câţi studenţi vor veni azi la cursuri în această primă zi de revenire la normalitate?”, s-a întrebat profesoara universitară Kathryn Jones.

În pofida acestei întoarceri la normalitate, directorul general pentru Sănătate din Noua Zeelandă, Ashley Bloomfield, a făcut apel la cetăţeni şi i-a îndemnat să fie precauţi, în pofida nivelului 1 de alertă.

Citește și: Donald Trump a revenit în Biroul Oval

Noua Zeelandă, care de miercuri nu mai are pacienţi infectaţi la nivel local, înregistrează doar 39 de cazuri active – din care trei au fost anunţate joi – catalogate drept cazuri importate (persoane care au călătorit în străinătate).

La nivel naţional, această ţară a înregistrat de la începerea pandemiei 1.508 cazuri de COVID-19 şi 25 de decese.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sute de plante de cânepă au fost descoperite la Botanica, Buiucani și Râșcani

Polițiștii din sectoarele Botanica, Buiucani și Râșcani au depistat și ridicat sute de plante de cânepă cultivate pe terenuri și în curți din raza...

Mai multe proceduri din Justiţie vor intra în era digitală

Guvernul a aprobat un proiect de lege care extinde utilizarea instrumentelor digitale în activitatea instanțelor de judecată. Documentul prevede desfășurarea în format electronic a...

Moldovenii vor avea mai multe drepturi în procesul decizional

Guvernul a aprobat un proiect de lege care instituie un nou cadru privind participarea publică în procesul decizional. Potrivit autorităților, inițiativa urmărește să sporească...

Șervețele umede pentru bebeluși, contaminate cu bacterii

ANSP retrage de pe piață mai multe loturi de șervețele umede pentru bebeluși, după ce analizele de laborator au identificat neconformități microbiologice. Instituția recomandă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.