StiripesurseȘtirile zileiPelosi cere evaluarea sănătăţii lui Trump şi eventuala suspendare din funcţie

Pelosi cere evaluarea sănătăţii lui Trump şi eventuala suspendare din funcţie

Publicat:

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, unul dintre liderii Partidului Democrat, a anunţat lansarea unei proceduri pentru evaluarea stării de sănătate a preşedintelui Donald Trump şi eventuala suspendare din funcţie, iar liderul de la Casa Albă a reacţionat foarte dur la iniţiativă , potrivit mediafax.

Nancy Pelosi a anunţat că vineri va demara procedurile legislative pentru crearea unei comisii speciale a Camerei Reprezentanţilor care să evalueze starea de sănătate a lui Donald Trump, bolnav de coronavirus, şi eventuala suspendare din funcţie a preşedintelui din cauza incapacităţii exercitării atribuţiilor, prin invocarea Amendamentului 25 al Constituţiei SUA.

Citește și : Regele Harald al V-lea al Norvegiei a fost OPERAT la inimă

“Publicul trebuie să ştie care este starea de sănătate a preşedintelui”, a declarat Nancy Pelosi, potrivit agenţiei Associated Press.

Congresmanul democrat Jamie Raskin va crea o comisie care va avea rolul “asigurării conducerii efective şi neîntrerupte a celei mai înalte funcţii din ramura executivă a puterii”, a transmis, conform CNN, Biroul preşedintelui Camerei Reprezentanţilor.


CNN notează că iniţiativa nu are şanse de a conduce la suspendarea preşedintelui Donald Trump, dar va atrage atenţia şi va creşte presiunile privind starea de sănătate a lui Donald Trump, dat fiind că medicii nu au furnizat iniţial detalii despre starea lui Donald Trump. Iniţiativa opoziţiei din SUA intervine cu doar trei săptămâni înaintea scrutinului prezidenţial.

Preşedintele SUA a reacţionat imediat prin Twitter. “Nebuna Nancy este cea care ar trebui să fie sub observaţie. Nu degeaba este numită nebună!, a comentat Donald Trump.

Starea de sănătate a lui Donald Trump a generat speculaţii în SUA. Casa Albă refuză să dezvăluie când a avut preşedintele ultimul test negativ privind coronavirusul. Preşedinţia SUA a anunţat vinerea trecută că Donald Trump fusese diagnosticat ca având Covid-19 cu o seară înainte.

Vezi și : Israelul este PÂRJOLIT de mai multe incendii de vegetație (VIDEO). Zeci de locuințe au fost evacuate în grabă!

Donald Trump a fost externat luni seară, după ce a petrecut trei nopţi în Centrul medical Walter Reed, situat la periferia oraşului Washington, iar tratamentul anticoronavirus este continuat la Casa Albă. Miercuri, medicul Casei Albe, Sean Conley, a anunţat că Donald Trump se simte foarte bine şi nu mai are deloc simptome.

Mark Meadows, şeful Cancelariei Preşedinţiei Statelor Unite, a recunoscut că vinerea trecută starea de sănătate a preşedintelui Donald Trump a fost mai gravă decât oficialii de la Washington au dezvăluit public.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Manfred Weber: ‘Locul Republicii Moldova este în UE’

Președintele Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, a efectuat o vizită la sediul Platformei Demnitate și Adevăr (DA), unde a discutat cu reprezentanții formațiunii...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Doi moldoveni au fost condamnați în Ucraina după ce au incendiat o clădire administrativă

Doi cetățeni ai Republicii Moldova, ambii în vârstă de 27 de ani, au fost condamnați în Ucraina la câte 12 ani de închisoare cu...

Programul activităților de reintegrare pentru anul 2026 a fost publicat în Monitorul Oficial

Programul activităților de reintegrare a ţării pentru anul 2026 a fost publicat în Monitorul Oficial. Documentul include 30 de proiecte și inițiative destinate dezvoltării...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.