StiripesurseȘtirile zileiJurnalistul australian, care a publicat 'dosarele afgane', SCAPĂ de acuzații

Jurnalistul australian, care a publicat ‘dosarele afgane’, SCAPĂ de acuzații

Publicat:

Poliţia Federală Australiană (AFP) a confirmat joi că jurnalistul Daniel Oakes de la televiziunea naţională ABC nu va fi acuzat de publicarea în 2017 a unor materiale de presă care dezvăluiau implicarea Australiei în posibile crime de război în Afganistan, informează dpa, potrivit agerpres.

Pentru aşa-numitele ‘dosare afgane’, Oakes ar fi putut fi acuzat de trei infracţiuni legate de informaţii secrete. Pe baza unor documente obţinute din surse neidentificate, el a expus rolul unor militari din forţele speciale australiene în presupusele crime.

Citește și: Barron Trump a fost și el testat pozitiv la COVID-19

După ce AFP a prezentat procuraturii dovezile împotriva jurnalistului, s-a stabilit că inculparea acestuia nu ar fi în interesul public. Biroul Procuraturii Publice a Commonwealt-ului (CDPP) a ţinut seama de mai mulţi factori, inclusiv ‘rolul jurnalismului de interes public în democraţia Australiei’, a comunicat poliţia. CDPP s-a referit la ‘circumstanţele specifice acestui caz’, iar AFP a ajuns la concluzia că ancheta împotriva lui Oakes s-a încheiat.


Poliţia a luat în iulie o decizie similară şi în privinţa unui alt jurnalist de la ABC, Sam Clark.

Citește și: Merkel înăsprește restricțiile în Germania

Publicarea ‘dosarelor afgane’ a fost urmată anul trecut de razii la sediul central al ABC din Sydney, ceea ce a provocat apeluri la reforma legislaţiei privind presa, pentru o mai bună protecţie a jurnaliştilor şi a surselor acestora.

ABC a apreciat joi că ‘întregul episod a fost atât dezamăgitor, cât şi tulburător’. ‘Deşi salutăm decizia, ne menţinem punctul de vedere că problema nu ar fi trebuit să ajungă niciodată atât de departe’, a declarat directorul executiv al televiziunii, David Anderson. ‘Jurnaliştii din ţara asta nu trebuie urmăriţi penal pentru că îşi fac meseria’, a insistat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.