StiripesurseDiasporaComisarul european pentru sănătate avertizează că timpul presează şi cere măsuri...

Comisarul european pentru sănătate avertizează că timpul presează şi cere măsuri pentru evitarea izolării

Publicat:

Comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides, le-a cerut joi statelor membre ale UE să facă tot ce este necesar pentru ”a evita o izolare generalizată”, într-un moment în care accelerarea epidemiei determină tot mai multe state europene să înăsprească măsurile antiepidemice, transmite AFP, potrivit agerpres.

”Primul meu mesaj către statele membre astăzi este un mesaj de urgenţă. Nu mai avem timp. Toată lumea trebuie să facă ceea ce este necesar pentru a evita efectele devastatoare din punct de vedere social, economic şi sanitar al unei izolări generalizate”, a spus comisarul european la o conferinţă de presă.

Citește și: Merkel înăsprește restricțiile în Germania

Ea şi-a exprimat ”o mare îngrijorare” faţă de ”creşterea din ce în ce mai rapidă a ratei de infectare în întreaga UE”, mai ales creşterea numărului de spitalizări, a cazurilor severe şi deceselor.

”Trebuie să ne pregătim toţi pentru următoarele etape”, a continuat Stella Kyriakides, prezentând o propunere a Comisiei Europene pentru coordonarea strategiilor de vaccinare.


Citește și: Barron Trump a fost și el testat pozitiv la COVID-19

”Nu vom putea să inversăm tendinţa de azi pe mâine, dar cu un vaccin toată lumea trebuie să fie pregătită”, a subliniat ea, după ce executivul comunitar a încheiat acorduri cu unii dintre producătorii unor potenţiale vaccinuri împotriva COVID-19.

Întrebată despre data când un asemenea vaccin ar putea fi disponibil, comisarul european a răspuns că nu doreşte să ”speculeze”. ”Am putea avea primul vaccin disponibil până la începutul anului viitor, dar aceasta depinde de rezultatele testelor de fază a treia şi de avizul agenţiei europene a medicamentelor, care este crucial pentru noi”, a explicat Stella Kyriakides.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce scade nivelul vitaminei D în organism și cum îți afectează sănătatea

Vitamina D este una dintre cele mai importante substanțe pentru organism. Ajută la absorbția calciului, contribuie la sănătatea oaselor, susține sistemul imunitar și joacă...

Autoritățile intensifică acțiunile împotriva ambroziei

Pentru al treilea an consecutiv, luna iunie este dedicată campaniei de informare și prevenire „Fără ambrozie”, o inițiativă menită să reducă riscurile pentru sănătate...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.