StiripesurseȘtirile zileiPompeo avertizează în legătură cu vânzarea de arme către Iran

Pompeo avertizează în legătură cu vânzarea de arme către Iran

Publicat:

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a reamintit că orice vânzare de arme către Iran va atrage sancţiuni din partea Statelor Unite, după ce Teheranul a declarat că embargoul ONU a fost ridicat, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Statele Unite sunt pregătite să se servească de autorităţile lor naţionale pentru a sancţiona orice individ sau entitate care contribuie în mod material la aprovizionarea, vânzarea şi transferul de arme convenţionale către Iran’, a dat asigurări Mike Pompeo într-un comunicat.

Citește și : Numărul deceselor de COVID-19 a depăşit 200.000 în UE şi statele europene asociate

‘Toate statele care doresc pacea şi stabilitatea în Orientul Mijlociu şi sprijină lupta contra terorismului ar trebui să se abţină de la a participa la comerţul cu arme cu Iran’, a adăugat el.

Potrivit termenilor acordului internaţional nuclear încheiat în 2015, embargoul ONU ce interzice în special vânzarea de arme şi de echipamente militare grele Iranului urma să expire la 18 octombrie.


În august, SUA, care s-au retras unilateral din acord în 2018, au eşuat într-o tentativă de a determina Consiliul de Securitate să prelungească embargoul şi să reinstituie sancţiuni internaţionale împotriva Iranului.

Citește și : Papa Francisc îi îndeamnă pe credincioşi să-şi plăteacă dările către stat

În consecinţă, duminică Teheranul a declarat că interdicţia ce îi viza comerţul cu arme este de acum ridicată în termenii acordului.

Rusia şi-a confirmat în septembrie voinţa de a dezvolta cooperarea militară cu Iranul după ridicarea embargoului, iar China nu îşi ascunde intenţia de a vinde arme Teheranului după 18 octombrie, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.