StiripesurseȘtirile zilei11 femei afgane au murit CĂLCATE în PICIOARE într-o busculadă pentru...

11 femei afgane au murit CĂLCATE în PICIOARE într-o busculadă pentru vize pakistaneze – VIDEO

Publicat:

Cel puţin 11 femei au murit marţi în Afganistan într-o busculadă produsă lângă consulatul Pakistanului la Jalalabad, în estul ţării, unde mii de persoane se strânseseră pentru a solicita viză, transmite miercuri AFP, citând responsabili afgani, potrivit agerpres.

În busculadă au mai fost rănite zece persoane – opt femei şi doi bărbaţi, a precizat Zaher Adel, purtător de cuvânt al spitalului provincial din Nangarhar, cu capitala la Jalalabad.

Citeşte şi: Preşedintele Bulgariei se autoizolează în aşteptarea unui test de coronavirus

‘Din nefericire, zeci de mii de persoane au venit de dimineaţă pe un stadion de fotbal’ de lângă consulat, de unde au încercat să iasă, ‘ceea ce a provocat tragicul accident’, a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt al provinciei Nangarhar, Attaullah Khogyani, vorbind despre 13 răniţi.


Autorităţile pakistaneze au suspendat anterior timp de şapte luni eliberarea de vize din cauza pandemiei, ceea ce a provocat aglomeraţie atunci când locuitori din toată provincia s-au îndreptat spre Jalalabad pentru a obţine viză, a adăugat el.

Autorităţile locale le ceruseră să aştepte pe stadion.

Adunările mixte sunt interzise în cultura afgană, aşa încât femeile şi bărbaţii erau strânşi în părţi diferite ale stadionului de fotbal din Jalalabad. Majoritatea victimelor erau persoane în vârstă, a precizat Attaullah Khogyani.

Citeşte şi: Pandemia grăbeşte transferul muncii de la oameni la roboţi

Jalalabad este capitala estului afgan, situată la circa 100 km de frontiera cu Pakistan.

În timp ce Afganistanul acuză Islamabadul că îi sprijină pe talibanii care destabilizează regimul de la Kabul, ceea ce Pakistanul neagă, peste 2 milioane de afgani trăiesc ca refugiaţi în ţara vecină, iar afganii se deplasează frecvent de o parte şi de cealaltă a frontierei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O fetiță de 10 luni a suferit arsuri după ce a atins cuptorul încins

O fetiță de 10 luni a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a suferit arsuri la mână. Incidentul s-a produs ieri, 4 iunie,...

Franţa îşi menţine sprijinul militar pentru România şi îşi adaptează postura în funcţie de ameninţări

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat că securitatea României are "o importanţă extrem de mare" pentru Paris şi a reafirmat angajamentul militar francez pe...

Statul vrea să garanteze salariile restante

Angajatorii ar putea fi obligați să achite o contribuție suplimentară pentru crearea unui Fond de garantare salarială, din care să fie plătite salariile restante...

Sistemul de garanție-returnare a ambalajelor va fi funcțional de la începutul anului viitor

Mecanismul de garanție-returnare a ambalajelor va deveni funcțional în Republica Moldova din ianuarie 2027. Asigurările sunt date de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Potrivit oficialului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.