StiripesurseȘtirile zileiIndia scoate pe piaţă un test rapid şi ieftin pentru coronavirus

India scoate pe piaţă un test rapid şi ieftin pentru coronavirus

Publicat:

Un test rapid, fiabil şi ieftin, ce permite detectarea noului coronavirus cu ajutorul unei benzi de hârtie reactivă, va fi în curând disponibil în India, unde a fost dezvoltat de o echipă locală de cercetători cu scopul de a contribui la limitarea epidemiei de COVID-19, informează AFP, potrivit agerpres.

El se va numi “Faluda”, după numele unui personaj popular de film – un detectiv creat de cineastul Satyajit Ray (1921-1992) -, fiind totodată un acronim ştiinţific (FNCAS9 Editor-Limited Uniform Detection Assay).

Citeşte şi: Pandemia grăbeşte transferul muncii de la oameni la roboţi

Testul utilizează tehnica “foarfecelor moleculare” CRISPR-Cas9, create de două cercetătoare în genetică, franţuzoaica Emmanuelle Charpentier şi americanca Jennifer Doudna, care au fost recompensate la începutul lunii octombrie cu premiul Nobel pentru chimie.

Acest kit, care funcţionează pe baza prelevărilor realizate prin tamponare nazală, se aseamănă cu un test de sarcină la domiciliu, datorită benzii sale de hârtie reactivă pe care apar două linii colorate dacă rezultatul este pozitiv, iar rezultatele sunt furnizate în decurs de o oră.


“Acest test nu necesită niciun echipament sofisticat sau mână de lucru înalt calificată”, a explicat unul dintre inventatorii săi, Souvik Maiti, cercetător la Institutul de genomică şi biologie integrată (IGIB) din cadrul Consiliului de cercetări ştiinţifice şi industriale din New Delhi.

“Numeroase zone izolate din India nu deţin niciun laborator sofisticat. Testul va fi mult mai uşor de utilizat acolo, va avea un grad de penetrare în teritoriu mult mai mare”, a adăugat specialistul indian.

Cu peste 7,5 milioane de cazuri, India ocupă locul al doilea în topul celor mai infectate ţări din lume după Statele Unite. Boala COVID-19 s-a răspândit din oraşe până în zonele rurale, unde serviciile de sănătate sunt precare.

Oamenii de ştiinţă speră că acest test le va permite să detecteze noul coronavirus inclusiv în cele mai sărace regiuni din această ţară cu 1,3 miliarde de locuitori.

India foloseşte în prezent teste virusologice RT-PCR, teste de referinţă care necesită un material de laborator avansat, dar şi teste antigenice, mult mai rapide, întrucât nu necesită analiză în laborator, fiind însă mai puţin precise. Testele din prima categorie detectează materialul genetic al coronavirusului, iar cele din a doua categorie reperează proteinele virusului.

Testul Feluda, la fel ca alte teste în dezvoltare în mai multe ţări, este considerat o descoperire majoră în India, deoarece are fiabilitatea testelor PCR şi accesibilitatea testelor antigenice.

Citeşte şi: Preşedintele Bulgariei se autoizolează în aşteptarea unui test de coronavirus

El a primit aprobarea autorităţilor indiene cu rol de reglementare. Ministrul indian al Sănătăţii, Harsh Vardhan, a declarat săptămâna trecută că noul test ar putea fi implementat în teritoriu de conglomeratul Tata în săptămânile următoare.

Preţul său nu a fost comunicat, dar, potrivit presei locale, el ar putea costa aproximativ 500 de rupii (5,8 euro). Un test PCR poate costa până la 2.400 de rupii într-un laborator privat din New Delhi.

Pentru moment, prototipul necesită utilizarea unui “ciclor termic”, sau maşină PCR, însă oamenii de ştiinţă lucrează deja la o versiune a testului bazată pe salivă sau pe autoprelevare nazală, susceptibilă de a fi utilizată la domiciliu, a precizat Debojyoti Chakraborty, co-inventator al testului şi cercetător în cadrul IGIB.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Spitalul Republican, dotat cu trei colonoscoape moderne printr-un proiect finanțat de CNAM

Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” a primit trei colonoscoape moderne, printr-o finanțare de peste 2,6 milioane de lei, din partea Companiei Naționale de Asigurări...

Doina Gherman: Moldova trebuie să rămână concentrată exclusiv asupra obiectivului de aderare la UE

Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, susține că Republica Moldova trebuie să rămână concentrată exclusiv asupra obiectivului de aderare la Uniunea Europeană și consideră că discuțiile...

Un bărbat din capitală, victima unei escrocherii telefonice. Prejudiciul, peste jumătate de milion de lei

Un bărbat de 64 de ani din capitală a fost victima unei escrocherii telefonice, în urma căreia a pierdut peste jumătate de milion de...

Osmochescu: ‘Planul de Creștere al UE pentru Moldova creează condițiile pentru modernizarea economiei într-un ritm fără precedent’

Planul de Creștere al Uniunii Europene pentru Republica Moldova, în valoare de 1,9 miliarde de euro, creează condițiile necesare pentru dezvoltarea unor proiecte de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.