StiripesurseȘtirile zileiMike Pompeo speră că Sudanul îşi va normaliza rapid relaţiile cu...

Mike Pompeo speră că Sudanul îşi va normaliza rapid relaţiile cu Israelul

Publicat:

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo şi-a exprimat miercuri speranţa că Sudanul îşi va normaliza rapid relaţiile sale diplomatice cu Israelul, după ce luni SUA au anunţat că vor retrage în curând Sudanul de pe lista lor neagră a statelor ce susţin terorismul, informează AFP, potrivit agerpres

“Vom continua să lucrăm pentru a pleda în favoarea recunoaşterii Israelului de către toate ţările”, a declarat secretarul de stat american în timpul unei conferinţe de presă la Washington. “Lucrăm asiduu cu Sudanul pentru a argumenta de ce este în interesul guvernului sudanez să ia această decizie suverană. Sperăm că o vor face şi sperăm că ei o vor face rapid”, a adăugat Pompeo.

Citește și : Luare de ostatici într-o bancă din Georgia (VIDEO)

Washingtonul şi-a sporit presiunile pentru ca Sudanul să-şi normalizeze relaţiile cu Israelul înainte de alegerile prezidenţiale americane din 3 noiembrie, cum au făcut în ultimele săptămâni Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Bahrainul.

Fără a nega această solicitare insistentă, administraţia americană asigură că nu există nicio legătură directă cu ridicarea sancţiunilor, însă mai mulţi observatori şi mass-media susţin contrariul.


Preşedintele Donald Trump a anunţat luni că SUA se pregătesc să retragă Sudanul de pe lista neagră pe care această ţară figurează din 1993 – o schimbare majoră pentru Khartoum, care cere de multă vreme ridicarea acestor sancţiuni, sinonime cu blocarea investiţiilor în economia sa în mare dificultate.

Potrivit acordului între cele două ţări, Sudanul trebuie mai întâi să transfere într-un cont blocat 335 de milioane de dolari despăgubiri pentru familiile victimelor din atentatele comise în 1998 de mişcarea jihadistă Al-Qaida împotriva ambasadelor SUA în Kenya şi Tanzania, atentate soldate cu peste 200 de morţi.

Autorităţile sudaneze au dat asigurări că vor transfera această sumă.

Citește și : Franţa INTERZICE un grup islamist

Retragerea de pe lista neagră trebuie acum să fie notificată Congresului, care trebuie la rândul său să adopte o lege care să confirme imunitatea legală a Sudanului în calitate de stat în aceste dosare. Abia apoi indemnizaţiile vor fi deblocate şi plătite familiilor victimelor.

“Nu cunosc calendarul precis” pentru retragerea Sudanului de pe lista neagră, a spus Mike Pompeo, care a declarat în septembrie că aceasta se va întâmpla la sfârşitul lui octombrie, adică înainte de alegerile din 3 noiembrie. “Acesta este lucrul corect care trebuie făcut”, a adăugat el, declarându-se convins de “un enorm sprijin ce transcede partidele” din Congres.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg e-Dosarul și ședințele prin videoconferință

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg instrumentele digitale, inclusiv sistemul informațional e-Dosar judiciar și ședințele de judecată prin videoconferință, după ce Guvernul a...

Maia Sandu trasează o direcţie clară noului guvern: ‘este obligat să alinieze Moldova la standardele europene’

Președinta Maia Sandu a declarat că noul Guvern „este obligat să consolideze securitatea și statul de drept în țară, să continue să alinieze Moldova...

Indemnizația de maternitate NU va mai depinde de căsătoria părinților

Indemnizația de maternitate nu va mai depinde de statutul civil al părinților. Decizia a fost aprobată, astăzi, în scopul aplicării principiului egalității de tratament...

Transportatorii de mărfuri vor trece la documente electronice prin sistemul eFTI

Transportatorii de mărfuri din Republica Moldova vor trece treptat de la documentele pe hârtie la transmiterea electronică a informațiilor despre transport. Ministerul Infrastructurii și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.