StiripesurseȘtirile zileiO moschee plină cu civili a fost spulberată de un bombardament...

O moschee plină cu civili a fost spulberată de un bombardament în Afganistan. 12 copii au fost uciși!

Publicat:

Doisprezece copii au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un raid aerian împotriva unei moschei în provincia Takhar din nordul Afganistanului, transmite joi dpa, citând surse oficiale, potrivit agerpres.

Atacul aerian a avut loc miercuri după-amiază în districtul Baharak, unde luptători talibani omorâseră în cursul dimineţii peste 40 de membri ai forţelor de securitate afgane, a declarat consilierul provincial Mohammad Azam Afzali pentru dpa.

Citește și: Hit and run: Un jandarm francez a fost lovit intenționat de o mașină care circula cu viteză

Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei.

Un avion a bombardat moscheea după ce s-a primit informaţia că luptători talibani care fuseseră implicaţi cu câteva ore mai devreme într-un atac sângeros asupra forţelor de securitate erau ascunşi în moschee, a explicat Afzali.


În realitate însă, talibanii plecaseră deja din moschee, au indicat Afzali şi o altă sursă de securitate.

Violenţele continuă în Afganistan în pofida negocierilor de pace începute luna trecută la Doha, în Qatar, între reprezentanţii regimului de la Kabul şi talibani.

Vezi și: 43 de persoane au fost eliberate după ce au fost ținute captive într-o bancă din Georgia – VIDEO

Experţii se aşteaptă la negocieri dure şi îndelungate până când ar putea fi convenită o încetare a focului, pe care insurgenţii au refuzat până acum să o accepte.

De peste o săptămână se dau lupte grele în sudul ţării, unde au murit peste 100 de civili, iar zeci de mii au fost nevoiţi să plece din calea conflictului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.