StiripesurseȘtirile zileiStoltenberg: NATO se confruntă cu o dilemă în Afganistan

Stoltenberg: NATO se confruntă cu o dilemă în Afganistan

Publicat:

NATO se confruntă cu o dilemă în Afganistan şi trebuie să decidă dacă va părăsi ţara, riscând astfel ca aceasta să devină un rai al teroriştilor internaţionali, sau să rămână, a declarat vineri secretarul general al alianţei Jens Stoltenberg în videoconferinţa cu cei 30 de miniştri ai apărării din statele membre, transmite dpa, potrivit agerpres

Stoltenberg a afirmat că a rămâne în Afganistan riscă să continue o misiune care a durat aproape două decenii, iar lupta împotriva talibanilor va deveni mai intensă. “Aceasta este o dilemă cu care ne vom confrunta ca alianţă”, a afirmat secretarul general al organizaţiei.

Citește și : NATO îşi extinde misiunea de antrenament militar în Irak

Miniştrii s-au întâlnit pentru a discuta despre viitorul Alianţei în Afganistan, în contextul în care negocierile de pace intra-afgane continuă, iar SUA intenţionează să se retragă.

Îngrijorare a stârnit şi declaraţia preşedintelui american Donald Trump, care a spus că doreşte să-şi retragă trupele din Afganistan până la Crăciun.


În conformitate cu actualul acord, SUA ar urma să se retragă după ce talibanii se vor fi angajat să respecte încetarea focului şi să respecte acordurile încheiate în cadrul negocierilor de pace actuale, ceea ce ar însemna că o retragere completă nu ar avea loc înainte de sfârşitul lunii aprilie 2021.

De asemenea, este de aşteptat ca SUA să încheie un acord cu talibanii.

Miniştrii apărării au criticat intenţia Washingtonului de a-şi retrage trupele mai devreme, temându-se că dacă acest lucru se va întâmpla prea repede, progresul în materie de democraţie şi drepturile omului ar putea fi reversibil.

Citește și : Iniţiativă NATO pentru capacităţi C-RAM cu desfăşurare rapidă

Fără SUA, partenerii NATO nu ar putea să continue misiunea în Afganistan.

Vineri, Jens Stoltenberg a cerut din nou talibanilor să reducă ceea ce el a descris ca fiind un “nivel inacceptabil de violenţă” şi să pregătească terenul pentru încetarea focului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

MEC a lansat concursul de repartizare în funcțiile didactice vacante. Tinerii profesori pot primi până la 375.000 de lei

Ministerul Educației și Cercetării a lansat concursul de repartizare în funcțiile didactice vacante pentru anul de studii 2026–2027. Dosarele pot fi depuse în perioada...

4 granturi de câte 5.000 de dolari pentru proiecte despre climă și egalitate de gen

Dacă ai o idee care leagă schimbările climatice de egalitatea de gen, poți aplica la un nou program de granturi lansat de Rețeaua Națională...

Ministerul Energiei: Țara noastră continuă să avanseze în procesul de integrare europeană în sectorul energetic

Republica Moldova continuă să avanseze în procesul de integrare europeană în sectorul energetic. Astfel, țara noastră a înregistrat progrese semnificative atât în implementarea reformelor...

Numărul moldovenilor care citesc a scăzut în ultima perioadă

Cititul devine o activitate tot mai rar practicată în Republica Moldova, arată datele unui studiu realizat de Biroul Național de Statistică. Deși numărul persoanelor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.