StiripesurseSintezeNumărul doi al regimului dictatorului irakian Saddam Hussein a murit

Numărul doi al regimului dictatorului irakian Saddam Hussein a murit

Publicat:

Izzat Ibrahim al-Douri, numărul doi al regimului lui Saddam Hussein şi “regele de treflă” în pachetul de cărţi de joc cu responsabili irakieni căutaţi de americani în 2003, a murit, au anunţat luni partidul său şi fiica defunctului dictator irakian, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Bărbatul era căutat. Pe capul său a fost pusă o recompensă de zece milioane de dolari de către SUA la momentul invaziei în urma căreia Partidul Baas, ajuns la guvernare în Irak în 1968, a fost înlăturat de la putere. Niciunul dintre comunicatele care îi anunţă moartea nu precizează nici locul şi nici cauza decesului.

Citește și : Erdogan îi îndeamnă pe turci să nu mai cumpere produse franţuzeşti – VIDEO

“Îmi prezint condoleanţele (…) pentru tovarăşul de luptă Izzat Ibrahim”, a postat pe Twitter Raghad Saddam Hussein.

Partidul Baas a publicat la rândul său un comunicat în care anunţa moartea celui care era în 2003 vicepreşedinte al Consiliului comandamentului revoluţiei şi vicepreşedinte al Irakului.


Zvonuri privind moartea lui al-Douri, născut în 1942, au apărut de mai multe ori în trecut, dar ele au fost dezminţite de fiecare dată de responsabili sau susţinători ai fostului regim.

După 2003, membrii Baas au jucat un rol-cheie în insurecţia împotriva americanilor înainte de a se apropia de mişcarea jihadistă Statul Islamic (SI), învinsă militar în Irak la sfârşitul lui 2017.

Citește și : Spitalele din Belgia nu mai fac faţă! Ar putea rămâne fără niciun loc la ATI!

Într-o înregistrare video difuzată pe internet în 2016, al-Douri i-a numit “eroi” pe oamenii Statului Islamic care au reuşit să cucerească din iunie 2014 importante teritorii în Irak.

El avea, de asemenea, legături strânse cu Armata bărbaţilor din Naqshbandiyya (JRTN), cu un număr important de combatanţi în cadrul insurecţiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.