StiripesurseȘtirile zileiMĂCEL într-o şcoală islamică din Pakistan! Sunt şapte morţi şi zeci...

MĂCEL într-o şcoală islamică din Pakistan! Sunt şapte morţi şi zeci de răniţi!

Publicat:

O explozie cu bombă într-o şcoală islamică din oraşul pakistanez Peshawar s-a soldat cu cel puţin şapte morţi, printre care copii, şi zeci de răniţi, au anunţat marţi reprezentanţi ai poliţiei şi serviciilor medicale locale, potrivit Reuters şi dpa, transmite şi agerpres.

Incidentul a avut loc într-o şcoală unde aproximativ 100 de copii cu vârste cuprinse între opt şi 15 ani urmau cursuri despre Coran, a declarat şeful poliţiei locale Mohamed Ali Khan.

Citeşte şi: Un copil de trei ani a murit chiar de ziua lui jucându-se cu o armă de foc

Un bărbat a intrat în şcoala islamică marţi în jurul orei locale 08:00 şi a lăsat o pungă de plastic pe holul şcolii. Explozia bombei a rănit aproape toate persoanele aflate pe hol, a adăugat Khan.


El a precizat că în atac au fost folosite aproximativ 6 kilograme de explozibil.

Situat în apropierea frontierei cu Afganistanul, oraşul Peshawar este de mult timp scena violenţelor comise de islamişti.

Deşi numărul incidentelor din acest oraş şi din Pakistan în general a scăzut în ultimii ani, în 2020 s-au înmulţit atacurile asupra forţelor de securitate din provincia Khyber Pakhtunkhwa, a cărei capitală este Peshawar.

Unele dintre aceste atacuri au fost revendicate de talibanii pakistanezi.

Citeşte şi: Amy Coney Barrett, aleasa lui Trump, a fost confirmată la Curtea Supremă a SUA

În 2014, militanţi islamişti având legături cu talibanii au aruncat în aer o şcoală militară din Peshawar, ucigând aproape 150 de adolescenţi.

Atacurile comise în Pakistan începând din 2004 de către militanţi Al-Qaeda, talibani şi gruparea Stat Islamic s-au soldat cu aproximativ 70.000 de morţi, printre care politicieni, membri ai forţelor de ordine, activişti pentru drepturile omului şi jurnalişti. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Victoria Furtună contestă în justiţie suspendarea partidului „Moldova Mare”

Lidera Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că decizia Curții de Apel Centru de a suspenda activitatea formațiunii pentru o perioadă de 12...

PAS conduce în preferinţele electoratului din R. Moldova (sondaj)

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul legislativ ar accede șapte partide politice. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de...

Se dădeau angajați ai băncii, BNM și Poliției şi au lăsat o femeie fără 2,4 milioane de lei

Un tânăr de 21 de ani a fost trimis pe banca acuzaților fiind învinuit de escrocherie. Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, individul riscă...

Un român a exploatat sexual o moldoveancă în Grecia

Un bărbat a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de persoane, după ce a convins o tânără din Nisporeni să plece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.