StiripesurseȘtirile zileiBulgaria nu acceptă actualul cadru de negociere al UE pentru Macedonia...

Bulgaria nu acceptă actualul cadru de negociere al UE pentru Macedonia de Nord

Publicat:

Bulgaria nu poate fi de acord cu cadrul de negociere al Uniunii Europene pentru Macedonia de Nord în actuala lui formă, a declarat miercuri ministrul de externe bulgar Ekaterina Zaharieva, potrivit euractiv.com., transmite şi agerpres.

Aşa-numitul ‘cadru pentru negocieri’ se află pe agenda Consiliului Afaceri Generale al UE prevăzut pentru 10 noiembrie.

Citeşte şi: Germania înregistrează pentru prima dată peste 16.000 de infectări zilnice

La summitul din decembrie, liderii statelor UE vor lua o decizie privind lansarea negocierilor cu Macedonia de Nord şi Albania, dar Bulgaria a ameninţat cu veto în urma a ceea ce Sofia consideră a fi o campanie antibulgară în presa nord-macedoneană.

”Problema este că, în opinia noastră, Tratatul de prietenie, bună-vecinătate şi cooperare între Bulgaria şi Macedonia de Nord nu este implementat riguros”, a spus Zaharieva.


Acest tratat, semnat în august 2017, prevede crearea unei comisii alcătuite în principal din istorici pentru a soluţiona aceste diferende, dar activitatea comisiei a fost suspendată la cererea Macedoniei de Nord înaintea legislativelor din luna iulie.

Şefa diplomaţiei bulgare a adăugat că, în pofida numeroaselor speculaţii din media nord-macedoneană, Bulgaria nu doreşte modificări constituţionale şi nici nu are noi revendicări.

Dacă guvernul bulgar blochează negocierile cu Macedonia de Nord, atunci trebuie să facă acelaşi lucru în cazul Albaniei, întrucât poziţia Sofiei este că ambele ţări trebuie să adere în acelaşi timp la Uniunea Europeană.

La începutul lui octombrie, comisarul european pentru extindere Oliver Varhelyi şi-a exprimat speranţa că negocierile de aderare cu Macedonia de Nord vor începe până la finalul acestui an, în pofida diferendului dintre Skopje şi Sofia privind limba şi istoria.

Citeşte şi: Ani grei de închisoare pentru un fost preşedinte sud-coreean! Sentinţa este definitivă!

UE a decis în luna martie să lanseze negocieri de aderare cu Macedonia de Nord, şi, cu anumite condiţii, cu Albania. Însă Bulgaria, care a aderat la blocul comunitar în 2007, a ameninţat cu blocarea discuţiilor dintre UE şi Skopje dacă disputa sa istorică cu Macedonia de Nord nu este soluţionată.

Bulgaria contestă în special existenţa unei limbi macedonene şi vorbeşte despre un dialect bulgar. Cele două ţări îşi dispută, de asemenea, personalităţi istorice care au luptat împotriva ocupaţiei otomane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.